luni, 13 septembrie 2010

Ocazia de a tăcea

Nu ajunge parcă faptul că şi cultura e pe butuci în ceea ce priveşte subvenţiile, că direcţiile judeţene de cultură privesc incorigibila sumă de cca. 0 lei şi care le este dată cu un fior aproape blagian(rotunjit în sine a este a, de ce zero n-ar fi zero înfoiat în orgoliul lui de a, totuşi?)că trebuie să vină unii intelectuali să şocheze ratând o antologică ocazie de a tăcea. În numărul 34 din 10 septembrie 2010 al României literare, în editorialul său, Patrimoniul cultural, Nicolae Manolescu afirmă, bulversant şi parcă exact invers faţă de ce ar trebui să facă nici mai mult nici mai puţin decât următoarele: "pentru prima oară, după multă vreme, un guvern şi-a recunoscut obligaţiile faţă de cultură. Îmi pare rău pentru contestatarii guvernului Boc, dar felul în care şi-a asumat responsabilitatea în materie de cultură îi face cinste. Ecourile în presă ale evenimentului au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Chiar unii dintre colegii noştri s-au arătat mai preocupaţi de cozile de la administraţia financiară(...)decât de faptul că, în plină criză guvernul deblochează un milion de euro anual pentru subvenţionarea publicaţiilor culturale." Ce n-a înţeles distinsul critic e diversionismul acestei subvenţii cu multe zerouri în condiţiile în care intelectualilor li se iau 25 de procente din salarii, profesorilor în plus(li se ia, nu li se dă) ajutorul financiar pentru navetişti, actorii, scriitorii, pictorii aproape vor muri de foame. Aşadar vom avea reviste, evident, reviste trebuie, dar cu ce şi le vor cumpăra oamenii? Un abonament al României literare pentru un an, 52 de numere, costă aproape 200 de lei. Atunci va face odiosul şi criminalul guvern Boc ceva pentru cultură, pentru "obligaţia" faţă de ea, când intelectualul nu va simţi un astfel de abonament anual, chiar la România literară. Ar putea, e adevărat, să îşi procure publicaţia şi din când în când de la chioşc după cum ar putea să şi mănânce din când în când, dar eu ştiu că o publicaţie trăieşte prin abonamente în primul rând şi abia apoi prin vânzările colaterale. Şi omul ar trăi mâncând când se mănâncă, nu din când în când. Acest praf în ochi, acest diversionism e umilitor dar reacţia lui Manolescu nu mă miră acum într-un moment când se clatină lumile, când se clatină scaunele şi singurul nostru lucru cert sunt cele 5 secole de literatură, din ele nimeni nu poate tăia. Scăunistică literară putem, în rest, face la nesfârşit.

Darie Ducan

6 comentarii:

andreea m. spunea...

eu stiu ca tu pretuiesti multe lucruri la Manolescu dar aici ai dreptate.

Darie Ducan spunea...

andreea,

ai observat bine.

Anonim spunea...

corect!

Anonim spunea...

Darie Ducan imi place tot ce scrii. Abia astept sa ploua sa urci si tu in Piata Romana numarul 9 intelegi nu?

Darie Ducan spunea...

Anonim,

Multumesc. Ar trebui insa sa va adresati lui Nicu Alifantis, nu mie.
Toate cele bune.

Beto spunea...

http://biblioteca-prafuita.blogspot.com/
Acesta este blogul meu, eu ma numesc Beto si am dat intamplator de blog-ul tau si am citit diverse articole care mi-au placut. Daca ai aruncat deja o privire peste blogul meu si crezi ca iti place, te invit sa te gandesti daca am putea incerca o colaborare intre bloguri si anume, un schimb de linkuri sau ceva...
Daca ai nevoie si de alte detalii in legatura cu aceasta voi fi dispus sa iti ofer.
Astept un raspuns si multumesc anticipat. O zi placuta