joi, 30 septembrie 2010

Adio, dulce Antigona




Oedip de George Enescu, actul 4, finalul, Adio, dulce Antigona...(Adieu, douce Antigone...) e o muzică, întreaga operă de fapt, fără de care, dacă nu aş asculta-o din când în când, aş muri mai repede. O iubesc realmente. Pur şi simplu rezist şi cu ea.


Pentru că aceasta e capodopera indiscutabilă a lui George Enescu, pun aici, dorind să-mi fie iertată alăturarea, şi dacă nu, nu, o fotografie veche a mea, din copilărie, la mormântul compozitorului. Cimitirul Pere Lachaise, Paris.

5 comentarii:

Anonim spunea...

o forta uluitoare

Anonim spunea...

ştiu că preferi varianta în română, deşi ştii şi franceză, nu?

Darie Ducan spunea...

Da, prefer varianta în română, dar nici cea în franceză nu îmi displace absolut deloc. Am pus fragmentul ăsta în franceză pentru că în română nu e pe internet. Sunt altele în română dar îl voiam pe acesta.

Anonim spunea...

Enescu trebuie adus si inmormantat acasa, e roman, sa-l aducem acasa.

Darie Ducan spunea...

anonim,

De ce am face asta? Ca sa i se umple la Tescani mormantul de buruieni?
Nu, sta bine acolo, mormantul de langa el e Georges Bizet, sta bine acolo, as prefera sa nu fii mic patriot. Gandeste-te mai bine cam cate parale am da pe el aici?