miercuri, 4 august 2010

Un poem


Descântec

Nehotărârea frumuseţii tale
dă înspre haită sau dă înspre piatră,
măduva ai potrivit-o cu fuga
în proporţii mici
ca prepoziţia furnicii.

M-ai luat pe după cap c-un ruj,
am fost o noapte patinori
pe luciul unui ceai,
s-a întâmplat etcetera ţestoasă.

Ne-am curăţat sub unghii arginţii
am legănat pe lume toţi cartofii
să adoarmă-n pământ şi să nu avem loc,
inchizitor de tot timpul ţi-am dresat
apa ca pe-o purpură moale.

Nu se potrivea nimic cu frica.
O cuminţenie ca o sărbătoare amară
te învelea şi te astupa în groapă cu aer,

atunci am aflat că eşti atât de frumoasă
încât cred că şi câinii te latră chopin.

Darie Ducan

9 comentarii:

Anonim spunea...

foarte bun poem asta!

Anonim spunea...

Darie, e foarte frumos acest poem. Ma aflu in Republica Dominicana si le-am citit catorva prieteni romani poemul tau si le-a placut mult. Pot spune ca o seara intreaga ai fost cu noi. Sa ne vedem cu bine.

Ioana

Darie Ducan spunea...

Draga Ioana,

Ma bucur ca m-am infiltrat si am fentat iar granita. Mi-a facut placere sa fiu cu voi o seara preschimbat in poem. Sa ne vedem cu bine in toamna la Bucuresti dupa ce terminam de umblat pe coclauri si eu si tu.

Anonim spunea...

frate, ejti bun!

Anonim spunea...

Imi place poemul dar de ce ai scris Chopin cu litera mica?

Vl.

zamboni spunea...

foarte frumoasa poezie. e de la tine pentru baiatu acela din fotografie?

darie ducan spunea...

chiar nu iti dai seama ca faci literatura proasta? si nu mai ai nici 14 ani sa ti se scuze ....

Anonim spunea...

sunt dezamagita de tine!incepi sa uiti de unde ai plecat...

Darie Ducan spunea...

De unde incep sa uit ca am plecat? Lamureste!