miercuri, 4 august 2010

Un dialog cu Ciprian Măceşaru

Preluat de pe: http://ciprianmacesaru.blogspot.com/

Plecând de la afirmaţia lui Radu Aldulescu (dintr-un recent interviu apărut în Gazeta Sporturilor), cum că literatura română se află „în lumea a doua spre a treia”, am purtat cu poetul Darie Ducan (www.darieducan.blogspot.com) un scurt dialog.

Darie Ducan:
Cum să fie de mâna a doua spre a treia? Evident că nu e.

Ciprian Măceşaru:
Aşa îmi place şi mie să cred, dar poate că suntem subiectivi. Putem să ne gândim şi altfel: avem, de exemplu, vreun roman care să fie o piatră de hotar în literatura lumii? Raspunsul e negativ. Dacă gândim aşa, atunci literatura noastră e de mâna a doua, nu?

Darie Ducan:
Trebuie să ne gândim şi la contextul istoric. Nu avem o limbă care să ne permită să fi scris o carte care să umble mult pe glob, pentru că le-am legat şi pe cele mari foarte mult de limbă. Literatura română e mare prin stilul unor cărţi, nu expansiv, ci retractil, cameral. Suntem intraductibili, dar mari. Caragiale, de pildă, Creangă, de pildă. Nu cred că literatura română trebuie gândită ca fiind de mâna întâi sau a doua prin prisma consumismului şi a globalizării. Da, ai dreptate, nici Shakespeare sau Cervantes nu sunt judecaţi prin această prismă, dar noi nu am făcut nimic pentru medievalitatea noastră, care e aproape la fel de mare prin una, două cărţi ale lui Cantemir, ele însele pierind tocmai prin ce s-ar voi să le popularizeze, traducerile.

Ciprian Măceşaru:
Da, din multe puncte de vedere ai dreptate. Nu uita, însă, de marii scriitori polonezi, cehi... Nici ei n-au scris într-o limbă de largă circulație. Sienkiewicz, Reymont, Zeromski, Gombrowicz, Schulz, Jiri Marek, Hrabal, Capek, Hasek, Kundera..., sunt nume foarte cunoscute. Important e, aşa cum am tot spus, că programele ICR sunt eficiente. Până acum vreo cinci ani literatura noastră aproape că nu exista în Occident. Desigur, mai sunt multe de făcut.

Darie Ducan:
Exista şi înainte de ICR, dar pe cont propriu şi cu autori văzuţi prin(tr-un) exil. Da, ai dreptate cu autorii polonezi. Însă, spre deosebire de ei, ai noştri practicau un stilism dincolo de limbă. Cum sa îi traduci pe cei mai mari stilişti ai noştri (Creangă, Mateiu Caragiale şi Cărtarescu, de pildă, cel din Levantul?) Aşadar, nu limba standard e intraductibilă, ci limba personală. Mulţi s-au axat pe asta, închizând literatura. Primul care a scos-o cu adevărat din găoace a fost, nu vreun avangardist, cum ai putea crede că spun, ci Nichita Stănescu. El a internaţionalizat-o, paradoxal, într-un regim comunist fiind - ca ieşire, nu ca internaţionalism al regimului-, pentru că mizele lui au fost unele de mare amploare, absolut nelocaliste. A avut remuşcări pe parcurs şi s-a jucat cu limba veche ca să îşi problematizeze opera mai tare, a căutat să fie român ca să nu îl revendice alţii, vezi ramura sa rusească. Eu nu spun că nu era român şi că poemele lui patriotice nu erau născute din convingeri ferme de apartenenţă, evident, că doar era român, ce naiba, dar el ne pare şi de aceea azi unul dintre cei mai uşor traductibili poeţi, desigur unde forma şi flexiunea limbii sunt latiniste cu precădere. El a fost deschiderea primă.

Ciprian Măceşaru:
Înainte de programele ICR, îmi pare rău că trebuie să te contrazic, nu era mai nimic. Cei aflaţi în exil au încercat să se impună într-o limbă străină, dar n-au prea reuşit (nu vorbim aici de Eliade şi Cioran), iar când au reunit (vezi Panait Istrati sau Vintilă Horia), au reușit mai mult în numele țărilor în care s-au stabilit. Mai existau si traducerile din literatura română făcute de Fundaţia Culturală Română. Tilurile erau alese după criterii mai mult decât subiective. Cărţile zăceau în depozitul Fundaţiei. Prin TPS al ICR s-a reuşit traducerea aproape tuturor marilor noştri autori. Modalitatea de funcţionare a acestui program este foarte transparentă şi obiectivă. Oricine poate intra pe site-ul Institutului pentru a vedea că aşa stau lucrurile. Nu zic că totul e perfect, dar e mult mai bine decât înainte. Nu contează Patapievici, Mihăieş sau mai ştiu eu cine, importante sunt aceste programe. Vreau să spun că, dacă avem o antipatie pentru unii dintre oamenii de acolo (eu, recunosc, nu am aşa ceva), ar trebui să nu ne fie întunecată judecata atunci când analizăm activitatea ICR. Citeşte raportul de activitate publicat după primii patru ani de funcţionare a ICR şi ai să înţelegi că s-au făcut multe lucruri extraordinare. E foarte posibil ca din miile de proiecte ale ICR să fi fost şi unele neizbutite, dar nu putem să neglijăm ansamblul din cauza câtorva nereuşite. Şi ICR, precum întreaga societate românească, învaţă multe lucruri din mers, aşa că e normal să mai apară şi mici dereglaje.

Darie Ducan:
De acord în parte, ICR face lucruri admirabile şi foarte necesare. Dar vitală e existenţa textelor.

Ciprian Măceşaru:
Corect. Valoarea intrinsecă a textelor e cea mai importantă, şi nu valoarea care le este acordată din exterior, prin promovare, prin marketing, dacă vrei să folosim un termen la modă. Tu spui că principala calitate a literaturii noastre este dată de stilişti excepţionali precum Creangă, I.L. Caragiale, Mateiu Caragiale ori Cărtărescu, cel din Levantul, frumuseţea din operele lor fiind imposibil de redat printr-o traducere. Sunt şi aici de acord, dar cred că avem şi cărţi care nu sunt atât de complicat de tradus, şi care sunt extrem de viguroase (vezi Intâmplări în irealitatea imediată, Viaţa pe un peron, Lumea în două zile etc.). Un roman precum Pădurea spânzuraţilor a fost tradus în limba engleză şi a fost foarte bine primit de critică. Într-o carte intitulată 1001 de cărţi de citit într-o viaţă şi realizată de nişte englezi, apar doar două cărţi româneşti: Pe culmile disperarii şi Pădurea spânzuraţilor. Aşadar, avem forţă şi cu o literatură care nu e ieşită din comun din punct de vedere al scriiturii.

Darie Ducan:
Pe culmile disperării nu e literatură. Bine, la cât de puţine ni se iau în seamă ar trebui să fim indulgenţi şi să o considerăm ca fiind. Dacă ne uităm numai la ce zic alţii nu avem nimic, nu avem un Nobel, deci nu existăm în literatura lumii. Nu putem judeca aşa tocmai pentru că orice listă e subiectivă. Avem blestemul descoperirii mai mult decât pe cel al invenţiei. E o boală sublimă asta. Sigur, s-ar putea traduce multe, dar de ce am insistat eu în legatură cu Cantemir? Pentru ca ne dă credibilitate şi istoric, şi literar, apoi traducerile şi popularizarea e normal să îşi urmeze cursul. E adevărat că acele cărţi propuse de acei englezi sunt reprezentative, Pădurea spânzuraţilor chiar foarte reprezentativă, dar poate nu cele mai mari. Sunt ce au citit ei. Dacă acum mi-ai cere să spun ce cred că ar trebui să se traducă, aş zice Istoria ieroglifică a lui Cantemir, foarte, foarte dificil, eventual în limbile lor vechi, deşi nici aşa!, Creanga de aur, Baltagul, Adam şi Eva, Groapa, multe ar fi. Dar pe rând şi evolutiv, cronologic, desigur, altfel vei promova doar autori cu eventuale cârlige de plasare în literatura română. O variantă bună ar fi traducerea măcar într-un compendiu a Istoriei critice a lui Manolescu, a lui Alex. Ştefănescu ştiu că se traduce selectiv, lucru foarte bun, pentru că e o carte excepţională, cu toate că mulţi au strâmbat din nas la ea. Niciuna nu e ideală, dar sunt cele mai bune pe care le avem dintre cele recente.

Ciprian Măceşaru:
Ai atins punctul nevralgic: "ce au citit ei". Ce facem pentru ca ei sa citească mai multă literatură română? TPS, 20 de autori... sunt un prim pas. Sper să găsim şi alte soluţii.

Darie Ducan:
Da, ce au citit ei. Pe de o parte e treaba lor să se informeze şi să citească pentru a fi obiectivi în recomandări, că doar nu te duci să-i dai unui critic cartea, ci el trebuie să şi-o procure, cel puţin într-o lume literară cât de cât zdravănă la cap. Pe de altă parte noi nu trebuie să facem cunoscută literatura nostră de dragul topurilor (nici nu ar putea fi, pentru că e mai profundă decât modele în mare parte), ci pur şi simplu pentru că, deşi sună clişeistic, cel mai demn ieşim în faţa lumii prin cultură. La restul am cam arătat că ne pricepem mai greu sau izolat. Ori deloc.


August 2010

Un comentariu:

Anonim spunea...

darie esti neverosimil de drept