luni, 26 iulie 2010

Ţară de-a-mpicioarelea

Fericiţi cei ce pleacă de aici! tinde să spună o urare într-o ţară sărăcită de incompetenţi şi canalii, de curve şi popândăi economic. Mierea de albine are gust de Furadan, din piepţii mamelor ies furnici şi totul e numai amintirea sa. S-a distrus tot ce era de distrus, am ajuns acum pe mâna lui Jeffrey Franks de la FMI, un om cu o geantă, un fel de navetist între comunele Nimic Deal şi Nimic Vale. O fi sau nu o fi un mare "deal" ce se întâmplă acum economic cu România? Un "deal" târâş sau nu se ştie. Dar îl văd pe acest om cu geanta trecând mereu ca mesia prin bombardatul centru vechi al capitalei în ale cărui catacombe un arhitect strâmt a turnat beton, ciment sau poate beeton ori cyment, nefericite forţări lexicale adaptate realităţii noastre epileptice. Oricum, acest împrumut, aceste noi împrumuturi cu cât au zerouri mai multe, cu aceleaşi zerouri ne întorc anii înapoi. Suntem în suma de graţie 2010. Simţim foarte bine cum în acest fluid ne fuge totul de sub picioare şi e parcă de nestăpânit. Putem semna cecuri cu vârsta noastră, teamă îmi e că nici pentru ea nu mai avem acoperire. În Braşov se aude că s-au tipărit, plătite astronomic, cartele pentru raţionalizarea alimentelor în caz de război. În timp de pace. La războiul dintre noi de ce nu se gândeşte nimeni? Pentru că nu se moare? Cumplite războaiele în care nu se moare. În războaiele în care nu se moare se chinuie. Trăim o hipermoarte. Tocmai pentru că ne e aşa uşor să murim ducem războaie noi cu noi, ca să fim exact ca regele de pe asteroidul din Micul Prinţ, avem un supus, un singur supus şi dacă nu îl cruţăm rămânem singuri. Nimeni nu vrea să se joace cu noi, adică nimeni nu vrea să ducă un război cu noi şi ne luptăm între noi, trebuie să ne cruţăm ca să ne avem. De aceea tipărim cartele pentru raţionalizarea alimentelor. Propun şi gropi comune. A,le avem deja, găurile din buget, pe care le astupă cu proprietatea noastră: salarii, impozite mărite abuziv, bonuri de masă, reduceri neacordate şi altele. Asta în timp ce sprijină corpurile noastre drepţi de câte un copac, cum se face cu epilepticii votagii, să nu-şi înghită limba. Nu m-ar mira să observăm în curând că scoarţa de copac are grade şi vipuşcă.

Darie Ducan

Un comentariu:

Anonim spunea...

admirabil spus