duminică, 18 iulie 2010

Descrierea chipului 14

I-a aselenizat timpul într-o iulie şi cum căldura îi scurgea pe piept gălbenuşuri de meteoriţi mă uitam la ea şi râdeam ca un măgar:- Hai că asta ţi-a fost! O eclipsă între pleoapa ei lăsată peste ceaşca de cafea m-a ţinut în teroare toată dimineaţa. Nu îţi mai iei şi tu blugii ăia să mergi după ţigări? Cât crezi că mai rabd să te uiţi la mine? M-ai adus aici să ce? Şi nici n-ai ţigări, ratatule! Eşti un gunoi scos din gunoi numai ca să mai fie aruncat o dată. A apucat o unghieră şi mi-a tăiat unghiile de la picioare zicând hai să ţi le tai că m-ai zgâriat toată noaptea cu ele! Mi le tăia şi eu o priveam în ochii lăsaţi în jos şi feriţi de aşchiile ce săreau ca din polizor. Ca un dialog se auzeau numai tăierile micii ghilotine, fiecare clap îl contrazicea pe precedentul, exact cum fetele cele mici rup frunze de buruieni mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte, nu mă iubeşte! Ce bine că aveam totuşi un număr limitat de degete la picioare şi ea mi le îngrijea cu o religiozitate neînţeleasă. Nici grija peştilor de a nu fi striviţi de Iisus în umblet sau de Dante în care se plimbă Vergiliu nu ar fi tăiat unghiile LUI LOR ca ea mie. Caea îi spuneam eu cafelei când eram mic şi pe atunci nu ştiam încă de ochii ei. Mi-ar fi săpat în buric precum o spangă, precum un rictus de-al lui Mishima. Clapurile unghierei, ritmate ca un marş mă însufleţeau în războiul cu singurătatea: ea nu ridica ochii niciodată. Bestia! De ce să nu ridice ochii niciodată? În măruntaiele cărui animal subpământean a crescut de nu ştie ridica fruntea şi ochii? S-a dat coarda între intestinul gros şi intestinul subţirea ale vreunui porc mistreţ dintr-o pădure de piane cu coadă? Au cercetat-o rădaşte destul ca să îi dea tonul de urlat? Nu ştiu. Nu se uita în sus. Îmi era milă de slugărnicia religioasă ca şi cum din botezător ar mai fi rămas numai tava de sub cap şi ea ar gândi mai departe cu creierul mutat în coclire!, îmi era milă de ea tăindu-mi unghiile, de contradicţia aproape maioresciană dintre clapuri şi de faptul că începuse să le crească barbă dinspre aer către faţă şi nu era decât banal. După ce a terminat a adunat unghiile în pumn, le-a luat frumos de pe suprafaţa patului ca pe nişte urme de umblat, cartuşele ricoşate din puşcă, se înţelege! m-a mângâiat pe părul ciufulit băieţeşte şi s-a dus şi le-a presărat în acvariu. Ce faci? Ai înnebunit? Le-a dat la peşti şi aceştia s-au repezit să le înghită fără să judece, să le ia hămesiţi ca pe nişte ajutoare care nu contează dacă îţi ajută sau nu. Sărăcia te face îndreptăţit să le ai deşi ea e abstactă mai ceva ca pentru unii mama.
peşti preistorici se capitonau pe interior cu oscioare ieşite mie din picioare. Femeie, de ce minţi că vii de unde vii când iată eu isc peşti ca să îmi fie sete, tu crezi că pot bea apa în care trăiesc ei? Îmi vor găsi unghiile în straturile dealului şi vor veni să le mângâie ca oase de peşti cu pensule făcute din părul tău cu mult după tipărirea luminii şi distribuirea ei în ochii de orbi ISBN, ISBN. Pe stradă au trecut doi câini lătrând în Braille.

Darie Ducan

Niciun comentariu: