sâmbătă, 12 iunie 2010

Descrierea chipului 13 (Kile de Gauss)

Stăteam noi doi în bucătăria bombardată ca ţăranii, jumuliţi şi rupţi în cur de o sărăcie care ne năpârlea în linguri. Eu în maiou sau în mao-iou pe jumătate, miroseam a comunism de când nu l-am uitat pe tata cum mânca aşa ceapă şi nu îşi spăla niciodată farfuriile, ea în sutienul din care mereu fugeau aţe sau fitile de dinamită. În sfârşit hormonii ne încap în cartofi, am zis. Câte kile din ei or umple soarele? A tăiat felia cu regularitate de rază, cu geometrie fină, sexul ei mirosea prin fusta vaporoasă precum căciula lui Gauss de pe bancnotele de 10 mărci germane, cu care după 90 umpleam patul înainte de nopţile fierbinţi, ca să ne iasă zeiss. A umplut paharele cu apă. Ne simţeam ca bogătanii la o masă mică, ne-am aşezat departe unul de altul ca să mărim masa, am sunat din clopoţel înainte să vină borcanele cu varză acră din care, cu o gestică de invidiat, am scos fire lungi de varză blondă vopsite până la rădăcină, cumva până la iepurii ce i-au fugit. Ne-am ridicat să le aducem noi, apoi am adus şi sunetul de clopot ca să-l băgăm înapoi, poate mai trebuie! Ce bine era să mărunţim pâinea cum ai împărţi heroina în linii, cum ai pieptăna moartea în tranşee, cum ai... degeaba, bucătăria era mică şi din tâmplă ne ameninţau sifoanele care, ca o tuse de ştoarfă tabagică, ne spălau creierii. A pus în farfurii ciorbă de cartofi cu zarzavaturi şi, cum era prea fierbinte, am privit-o cu detaşarea unui rege mândru şi orgolios, unsuros şi ciufut. Hai să bem, am spus, luând din frigider un pumn de cuburi de gheaţă şi aruncându-l în bolurile cu aburi de fabrică. Să bem. Whisky-ul nostru! Să ciocnim. A urmat apoi o ciocnire cu bolurile ca într-un poem cărtărescian dar bucătăria noastră paşoptistă era atât de ageneraţională încât foamea noastră îşi căuta ulcerele pentru că numai ele mai rămăseseră virgine. Priveam pe geam vidanjori, câini, vecini comunitari, şobolani groşi care au înghiţit trabantul vecinei de la şase şi care se mişcă acum greu pentru că jantele lui îi jenează la ulcere. Asemenea eclipsă între ulcerele noastre şi ulcerele lor ne punea cina de dragoste sub o zodie tainică, sub un mister al ei, mister de toc şobolănesc. Ciocnind a sărit supa pe toţi pereţii ca la o orgie cu zarzavaturi, cu cartofi, cu pătrunjelul prelins pe pereţi ca pe ouăle în vopsire, în dezvineţire. Copiii cretini ai vecinilor călcau pe trotuar cutii de tablă pe care scria coca-cola şi se bucurau în ei genele vechi ca au strivit capitalismul în timp ce poate în ei viitoarea spermă brează trăgea lăzi spre pod înjurând câte un "tu-vă muma-n cur!" atât de acrişor pe cât sunt gemurile sau şerbetul. Era o bucurie depravat de cuminte să ne dăm jos hainele pătate de ciorbă şi să ne lingem unul altuia de pe trupuri grăsimea, bucăţile de morcovi, galbenul pai al aromei, ciorba princeps, pasagerul oalei a care sunăm mereu a gol. Probabil acea grăsime ne salva din anonimat, probabil acea grăsime a ciorbei ne ţinea la suprafaţă ca să nu murim, poate ne-am prins de ea şi nu-i mai dăm drumul, deşi are în ea şi cartofii de jos aşa cum şi viaţa mai are bucăţi de somn ca să nu ne temem total. Gheaţa se prelingea pe linoleum şi parcă şi acest cuvânt, "linoleum" suna atât de oral încât cred că natura plăcerii ţinea cumva de la latini încoace ori de la prima ciorbă încolo. Cum curgea gheaţa topindu-se ajungea la prelungitoarele prizelor fierului de călcat şi al maşinii de spălat. Exact în momentul întâlnirii dintre ele şi prelungitor, strălucitor şi fascinant a ieşit un penis albastru şi mare ca un delfin care a fugit prin fereastră de a gemut casa. N-am murit, n-am primit maiou de scânduri şi nici ea sutien lemnos ca să nu fiu invidios pe cari şi pe morţii ceilalţi. Nu nu, n-am murit, s-a stins doar lumina, s-au terminat becurile de înfiletat în vagin, becuri de 50, becuri de 100, albe, colorate, becuri de la jocurile de noroc. Când vom muri, să ştii, i-am spus, la autopsie ne vor trage afară din abdomen în loc de intestine instalaţii de brad, becuri cu ciurda. Şi atunci să vezi Crăciun, atunci să vezi Crăciun. Pune mai multă gheaţă la rece, mută ciorba în bar, bucătăria noastră am impresia că va intra în cărţile de istorie ca un regim politic special, cu o ideologie proprie: salvarea prin agăţarea de grăsimea din ciorbă. Doi câte doi. Din fiecare. Până şi sarea vine bob cu bob. Doi câte doi. Am plecat într-o cameră în sfârşit, voiam să ne simţim camerali după aşa o bucătăreală, miroseam a cvartet cu mujdei şi a sonată pentru prosop împăturit. Felul doi a putrezit în farfurii. Pregătisem să ne răcorim cu socată la urmă, dar s-a evaporat din sticla de plastic tocmai când sifoanele şi-au făcut cruce cu jeturile atingând pensisul mare albastru ce a zbughit-o pe fereastra înmuiată şi carnală. Trebuia deschisă, intră ţânţari, dar e cald.
Un vecin deschide televizorul în timp ce îşi bate copiii. Se aude până la noi:
"- Whisky-ul fără cuburi de gheaţă ar fi lăsat Titanicul în viaţă."


Darie Ducan

Niciun comentariu: