miercuri, 5 mai 2010

Răşini literare, eficienţă, opinii

Sunt întrebat de tot felul de oameni, cu frecvenţa ineptă a întrebării "ce ai vrut să spui în versul ăsta?" de parcă eu aş şti ce am vrut să spun! de ce nu îmi public cărţile la edituri importante, mari, cu tradiţie şi de ce apelez la edituri mici, fără cotă de piaţă.

Iată de ce: din orgoliu.
Dar şi pentru că prin 2005, când încă nu mă mutasem în Bucureşti, am venit anume pentru a aduce editurii Cartea Românească un volum, propunere de publicare. După un timp în care nu mi se dă niciun răspuns, telefonez şi mi se spune că nu a fost acceptat. Foarte bine, nu e o tragedie. Rog pe cineva apropiat din Bucureşti să treacă pe la Editură să recupereze manuscrisul. Îl primesc cu ceva întârziere stupefiat de faptul că nici nu îl desigilaseră măcar, nici nu îl citiseră şi l-au respins. Asta m-a supărat crunt. Plus nervii că mersesem degeaba să-l duc. Aşadar nu refuzul m-a supărat, ci apa de ploaie a modului cum voiau unii să facă cultură atunci.

Mai sunt şi alte edituri de poezie, Vinea, de pildă, care publică lucruri inspirate. Dar ce să facem dacă nu există nici măcar bunul simţ de a răspunde unei încercări de legătură, antecameră a propunerii unui volum spre editare.

Am încercat şi am văzut feţe acre. Nu m-am descurajat deloc şi am avut orgoliul şi, zic eu, tăria să o iau singur la drum cu poezia mea, fără harnaşamentul editorial, fără tricouri cu coperta cărţii imprimată, fără, fără, dar cu.

Am publicat la aceeaşi Editură Nico, cum am putut, cu sprijinul editorului, mi-am răspândit cărţile cum m-am priceput fără să fiu nevoit să ling dosuri literare pentru cronici, pentru lobby. Îmi e bine aşa, nici nu am nevoie de mai mult tocmai pentru că nu vreau să devin un Cristian Gava, să apar pe sticlă mai des ca praful pe televizoarele nedeschise şi în acest timp să nu scriu nici cât scriam înainte, fie şi aşa puţin şi mimetic. Mă simt bine Darie Ducan.

Cred eu că e mai important să ajungă cărţile la oameni, indiferent prin ce mod, presă, chiar proastă, cred în mesaj mai presus de cod, cred în vânzările făcute la lansări, de fapt sunt nevoit să cred într-o lume editorială care a monopolizat rafturile nu totdeauna calitativ. Cred în scris.

Eu chiar am de scris cărţi, nu am timp şi chef să stau pe scările unei edituri şi o carte să stea cam un an doi în editură până să apară, ca o cană de cafea, ca un încurcă-lume, mutată de colo-colo. Sunt de părere că nu editura face un autor, ci cartea. Eu nu scriu edituri, eu scriu cărţi. Nu am chef să merg la bulibaşă, îmi văd de destinul meu cum pot. Cota de piaţă a editurilor mă lasă rece. Nu am chef să merg la bulibaşă.

O carte poate apărea şi la Editura Gura mă-tii, dacă e ceva de capul ei, există, dacă nu, e hârtie igienică şi o arunc. Dar niciodată nu voi avea respect pentru o carte numai pentru că a apărut la o anumită editură. Ăsta e snobism, asta e piţiponceală literară. Nu am nimic cu cei care publică la editurile mari, îi respect şi unora chiar le admir cărţile, dar nu pentru editură, ci chiar pentru ele.

Pe de altă parte ritmul meu nu mă lasă să aştept ani buni pentru o carte, în sensul apariţiei, asta neînsemnând că public lunar şi devin un fel de flaşnetă editorială. Nu îmi pasă de cum se face, eu fac cum vreau eu chiar dacă unora li se pare prost sau stâgaci. Mai vorbim în viitor despre asta. Să vedem cine greşeşte sau cine e prea timid ca să existe. Sau cine e prea complexat de potenţa lui literară.

Oricum am o greaţă când văd că editurile sunt directorii scriitorilor, astfel: decât să lingi o editură încep să îi înţeleg pe cei care ling în cur câte un om şi să îi iert cu milă pentru restabilirea metabolismului lor precar. Măcar lingeţi naibii ceva concret, nu edituri. E adevărat, se poate şi cu frumosul, se poate publica şi să nu lingi la editurile mari...drobul de sare, dar e nevoie de altceva. De talent. Or eu nu am aşa ceva.

D.D.

2 comentarii:

lebadaneagra spunea...

pe cat esti de cinic pe atat esti de mare

andreea m. spunea...

ce dor imi e de tine si de poezia ta! Te-am vazut intr-o zi in spate la muzeu, erai binedispus, la o masa, mi-a fost rusine sa vin la tine.