marți, 16 martie 2010

Cafeneaua critică

Cafeneaua critică la Club Control
Centenar Eugen Ionescu; Cîntăreaţa cheală & Lecţia în viziunea lui Victor Ioan Frunză (la Teatrul de Comedie)

După o lungă vacanţă de vară-toamnă-iarnă, se reiau întîlnirile Cafenelei critice.
Proiectul de dezbateri culturale Cafeneaua critică, iniţiat în 1994 de către Ion Bogdan Lefter la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, a fost continuat, în seria a 2-a, în anii 2008-2009, la Club TSC şi la Club A. Seria a 3-a este găzduită de Club Control (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Biserica Enei; adresa completă – mai jos). La Cafeneaua critică sînt invitate personalităţi artistice şi intelectuale şi se dezbat evenimente culturale şi teme fierbinţi ale actualităţii.*

Prima ediţie a Seriei a 3-a e consacrată Centenarului Eugen Ionescu (n. 13/26 noiembrie 1909) şi e prilejuită de premiera spectacolului Cîntăreaţa cheală & Lecţia la Teatrul de Comedie din Bucureşti, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi cu scenografia Adrianei Grand.
Invitaţi: Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, actorii Virginia Mirea, Florin Dobrovici, Mirela Zeţa, George Costin, Dragoş Huluba, Andreea Samson, Bogdan Cotleţ şi George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

*

Cafeneaua critică
Miercuri 17 martie 2010, orele 18.30-21.00
Club Control
Bucureşti, Str. Academiei nr. 19
(în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei)
tel.: 0733-927.861
e-mail: feedback@control-club.ro
www.control-club.ro


___________

* Invitaţii ediţiilor 2008-2009 al Cafenelei critice: Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Costi Rogozanu (prima ediţie), Vladimir Epstein, Romelo Pervolovici, Oana Boca, Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu (ediţia a 2-a), Şerban Foarţă (ediţia a 3-a), Adrian Iorgulescu şi Virgil-Ştefan Niţulescu (ediţia a 4-a), Augustin Buzura (ediţia a 5-a), Solomon Marcus (ediţia a 6-a), Alice Georgescu, Marius Stănescu, Coca Bloos, Diana Cavaliotti, Ioana Anastasia Anton, Sorin Dobrin (din echipa spectacolului Hamlet de la Teatrul Metropolis, premieră: ianuarie 2009) (ediţia a 7-a), Sorin şi Nicu Ilfoveanu (ediţia a 8-a), Cătălina Buzoianu, Rodica Negrea, Mihai Dinvale, Papil Panduru, Petre Moraru, Ion Lupu, Irina Rădulescu, Alin Mihalache, Ştefan Lupu (din echipele spectacolelor Furtuna după William Shakespeare de la Teatrul Mic şi Ioana şi focul după Matei Vişniec de la Teatrul de Comedie) (ediţia a 9-a), Ioana Nicolaie şi Cecilia Ştefănescu (ediţia a 10-a), Marlena Braester, Cosana Nicolae, Bogdan Ghiu, Nicolae Tzone (ediţia a 11-a), Nora Iuga (ediţia a 12-a), regizorul Alexandru Dabija, actorii Mihai Calotă, Ana Ciontea, Ioan Coman, Ioan Andrei Ionescu, Vlad Ivanov, Florentina Năstase, Răzvan Oprea, Ada Simionică, scenografii Cosmin Ardeleanu şi Laura Paraschiv şi Lucian Sabados, dorectorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti (ediţia a 13-a), Alexandru Solomon (ediţia a 14-a), Matei Vişniec, Serge Basso şi echipa de actori româno-luxembourghezo-franco-finlandeză a spectacolului Mansardă la Paris de Radu Afrim, după un text de Matei Vişniec (ediţia a 15-a), Marius Oprea (ediţia a 16-a), Gabriel Andreescu (ediţia a 17-a), Ruxandra Garofeanu, Liliana Corobca, Vladimir Bulat, Vasile Ernu, Igor Mocanu (ediţia a 18-a).

Niciun comentariu: