sâmbătă, 13 februarie 2010

Addendă la Africa de sub frunte

E un gest de profund realism să treci azi pe Nerva Traian, prin capitala bicisnică şi tămăduitoare a noastră. Mai exact prin faţa blocului în care şi-a trăit ultimii ani de constelaţie specialul poet Geo Dumitrescu. De ce e mai realist să treci pe acolo decât prin Balta Albă, prin Berceni, Crângaşi sau Dămăroaia? E aproape un roman de Balzac, o tainică legătură, o mare suprapunere de viziuni care ţi se declanşează în minte dacă cunoşti totuşi poezie. Poetul scrisese un memorabil, poate tocmai prin viziune cel mai reprezentativ poem al său, Africa de sub frunte. Acolo scrie cu mult în avans despre zilelele noastre, despre africanizarera lumii, noi o trăim cu ce avem, cu România. Eram tentat să îi spun africatizare câtă vreme prima fiică a statului are probleme, tot prin prisma presei de scurtă memorie, fluturească(să nu sară Suceava pe mine!) mai mult cu consoanele decât cu largile apartamente muncite cu sudoare voc...bocalică. Sunt toţi o apă şi un pământ, dar nu suficientă apă cât să îi înece şi nici suficient pământ ca să-i îngroape. Nu ne-o dorim. În poemul în cauză se afirmă "undeva, în continentul iubirii au năvălit oamenii-cangur..." Mare dreptate avea poetul. Nu atât saltul cât buzunarul îi face pe oamenii care ne conduc canguri, la salt sunt ultimii chiar dacă în guvern primii, atât de mici, că dacă mărul lui Newton le-ar fi căzut lor în cap încă nu îi lovea, deşi se cocea în picaj. Sumară ţară, aleşi conducători! Atenţie, "aleşi" nu e o invectivă! Monstruos se întâmplă totul, în ce văd nu pot să ating rana direct, totul pluteşte în peisagistic, nu mai există puncte fixe, Ţepeş ni se mai joacă de-a pointillismul în filele istoriei sau prin turbane, noi, azi avem alte probleme. Din cangurii politici se reţin numai buzunarele care sar prin ţara noastră şi absorb bani nejustificaţi într-o sărăcie în care chiar cuvântul desemnant moare de ulcer şi tifos şi nu ştie de care întâi. Continentul iubirii, da, pură demagogie de oameni fără pic de ruşine, iubire care îngheaţă salariile, iubire ce trimite profesorii acasă ca să atenteze la minima lor supravieţuire. Nu ştiu guvernanţii că oricâte piei ar lua de pe acest popor, tăcut, în buzunarele lor interioare, portofelul le creşte în piele, în piele de obraji de copii frumoşi, rotunzi, de maramureşeni, de moldoveni, de ardeleni. Ce contează că lor li se mutilează feţele luându-li-se părinţilor lor şi din puţinul muncit pentru obrăznicirea altora. Buzunarele sar prin lume ca nişte genţi de poştaş iar cangurii în spatele lor au devenit pure abstracţiuni, sunt animale prea blânde ca să fie şi nesimţite. Ştim că preşedintelui nu i-a plăcut şcoala, ştim ce scria la Anvers, evident, vederi, pe foi duble, să rămînă, aş spune în analele istorie dacă nu mi-ar părea că îl strig! Nu îi plăcea şcoala, dar din penarele repetenţilor de tagma lui, uitate prin vreun cotlon, au năvălit oamenii-radieră. Nici n-ar fi aşa de rău dacă aceştia nu s-ar fi corcit cu oamenii-cangur şi ar fi născut o specie de radieră cu buzunar, radiere boc, videanu, udrea, şeitan(nume predestinat, comun!), udrea. Radiere de şters şi cerneală şi creion, dar în primul rând normalitate, radiere de şters speranţă şi rost în această ţară. Ele şi-au părăsit penarul bucolic al juneţii prezidenţiale, cloaca turnătoare(în pahare) şi au pornit să deretice prin societate şi să pună în sac. Ce haiduci cinstiţi. Dar să nu ne neliniştim, există şi o metafizică a radierei, să ştergem actorii, sunt nemetafizici, drepturile de autor, tot ce suflă, de la presă la gândire, de la agricultura, care mai înseamnă doar ce dezvirginezi pământul să îngropi pe cineva, şi până la sărăcirea de cadre, căci există gunoieri care ieri păreau lideri de sindicat iar azi se obrăznicesc public la modul cel mai scârbos. "Numai veşti rele mai aştept" spunea poemul. Ah, Geo Dumitrescu, ce prost stai cu limba română, veşti rele e un pleonasm, dacă nici tu nu mai ştii ce vorbeşti, cum să îi cerem Elenei Băsescu Troia minimă a consonantismului? Am intrat în Europa civilizată, dar avem Africa sub frunte, în orice enumerare de sărăcie virgulele sunt gargară. Pentru gargară a salvat preşedintele sarea de la mogulii roşii şi a dat aurul, evident, cu aur nu poţi face gargară, dar ai putea să ai gura aurită. Şi cum să nu o ai când tot ce spui tu e multiplicat ca la copiator de armata ta de radiere obraznice? Când Udrea şi Bocque(Îl scriu aşa ca să îl lungesc!)fac aceeaşi gargară cu aceeaşi sare salvată să vă conserve cu ea cameleonismul şi buzunarele...Cultura? Cred că am început să glumesc amar, infrastructura? Cine? Kelemen Hunor, Berceanu? Încep să mă întreb dacă există cetăţenie wagadugă! Realismul nostru şi tot al poemului, acela de a "ne scărpina individual" ne dă involuntar cetăţenie wagadugă, deşi acolo există un codru frate, dar nu cu românul. Criza mondială acoperă aşa frumos, ca o mamă pruncul, criza epileptică a statului român, încât sunt chemaţi bugetarii şi pensionarii să-i ţină capul drept ca să nu-şi înghită limba. Oricât "ciob de oglindă" ar fi între realitate şi poezie dură rămânem o ţară cioburi şi cu oameni care mai au puterea să fie buni deşi cangurii au buzunare şi la spate în "buzunarul de la spate al lumii", deşi chiar şi în buzunarul din spate există un buzunar cu alte şi alte buzunare interioare. Nu e aceasta nici geologie, nici croitorie, e România subterană, e ţara noastră paralelă mai puţin chinuită dar în care sunt votate legile degradării continue. Desigur, pentru tineri nu există nimic, nici măcar demagogie, tinerii din politică au îmbătrânit peste noapte, îi doare prostata, dar tot din cauza buzunarelor.În acest timp radierele şterg, şterg şi nu se mai retrag în penarele de baştină ca să sperăm şi noi să renaştem cândva mai citeţ, ca să ne înţeleagă şi potera. Trăiţi domn colonel!

Darie Ducan

3 comentarii:

Vlad spunea...

Dna Udrea stie mereu ce face si o face foarte bine. Dovada este faptul ca a realizat numeroase statiuni frumoase.

Darie Ducan spunea...

ea ar merge in ele?

Anonim spunea...

Scrii trasnet, Darie Ducan. Imi place la nebunie. Esti foarte dur, esti un stilist adevarat.

anca.anca