miercuri, 13 ianuarie 2010

Ion Creangă

Poate că nu e vârsta concluziilor, dar am ajuns la una. Un prieten bun, poet, mi-a sugerat să-l recitesc pe Ion Creangă. Integral, dar Amintirile mai cu seamă. Nu am niciun dubiu că e cel mai mare prozator din toată istoria noastră literară. Şi nu cred că greşesc. Recitiţi-l, în vremuri ca acestea e săpun!

D.D.

8 comentarii:

vali covaciu spunea...

dreptate cu creangă :)
a... si vroiam să te-ntreb cum ţi se pare cezar petrescu

Darie Ducan spunea...

Vali,

Întunecare mi se pare frumos, ca roman si, pentru o anumita varsta, Fram ursul polar. Mi se pare totusi un prozator de randul doi, dar unul bun.

Anonim spunea...

Codrut sunt. Dar n-aveam vreme sa mai introduc datele. E vorba de niste ganduri pe care le-am scris de cand nu ne-am mai vazut, intre aproape de craciun si anul nou, cronologic. Asadar, iata-le.





Prietene, cântecul acesta nu l-am cântat să-l ascult.
După cât nu mă ştii, am să-l tac mult.

Şi după câte mă ştii, am să mă încumet
Să mă cuminec din cuminţenia mea de tunet

***

Hai să te învăţ.
Mai întâi întâmplările, de un nebănuit-sfătuit hăţ
Se apucă. De-a hoarda, de-a hoarţa, de-a gata–
Până când viaţa creşte greşit şi zvelt ca îngheţata
În opturi candide, în mâna unui brav posesor
De dozator
Dintr-un cartier mărişor
Faţă de locurile din care venim
Şi avem morţi şi vii
Şi nu mai ştim cu care ne-am văzut primii
Şi cu care ar fi fost mai bine să
Şi când anume
Şi de cine depindem de fapt
Şi unde
Şi în ce lume.


***

S-ar putea să vină o zi după care totul să plece.

***

Dacă mi-ar spune mama că sunt negru, aş ierta-o.
Cine se împotriveşte ochilor de mamă, slăbiţi?
Când sângele meu, din Dunăre tras, tot plecăciune de salcie cere…

Dacă mi-ar spune mama că sunt ungur, aş crede-o.
Cine se împotriveşte urechilor de mamă, slăbite?
Când strigătul rupe în zece cuvintele pentru jelanie…

Dacă mi-ar spune mama că sunt jidan, aş uita.
Cine se împotriveşte memoriei ei îmbătrânite?
Când ochii mei par doi arginţi din vânzarea veciei.

Dar dacă mi-ar spune mama că nu sunt român,
Nu mi-aş ierta-o niciodată.
Cum, cu ochii plini, urechi întregi şi sufletul laolaltă să fi supărat pe mama aşa?
***

Nu mai am eu sănătatea necesară
Să scriu între Lună şi Soare că Dumnezeu le-a făcut
Nu mai am răbdarea aia diavolesc-ruşinoasă
Să tac în noaptea în care fug de acasă,
Deşi zeci de ani am crescut grâu în palmele surorilor mele
Să mă ispăşesc.
Şi-am dat tafta şi ghirlande şi damascuri puzderii,
Dar bagă de seamă că nu-i rost.
Să trăiesc.

Nu mai am eu sănătatea necesară
Să mă cunun seară de seară
Şi să spun că aproape singurul lucru bun într-un an
E că m-am întâlnit a doua oară cu Darie Ducan
(Prima oară mi s-a părut mai rigid, ca doi tigrii buni
Care, pregătiţi pentru lupta de vineri, aşteaptă îmbrăţişarea de luni).

Nu mai am eu sănătatea necesară
Ca să mă duc să-mi cumpăr pastile....
Dar dacă aş avea o viaţă în plus
L-aş ruga pe Dumnezeu (scris între Soare şi Luna de sus)
Să o trăiesc în două-trei zile -
Dă-mi-le. Dă... mi-le.

Darie Ducan spunea...

Codrut,

De esti tu acela, iti sunt frate eu! Ma emotionezi.

Anonim spunea...

Cum nu am unde altundeva sa-ti pun o intrebare, o voi face aici. Ai publicata vreo carte indiferent daca e de poezie sau teatru in care tot ce ai scris sa fie puternic influentat de vreun autor anume. Stiu ca esti sincer de asta nici nu-ti cer sa-mi raspunzi sincer.

Anonim spunea...

imi raspunzi la intrebare?

Darie Ducan spunea...

Anonim, citeste si afla singur.

Anonim spunea...

pot sa zic ca le-am citit pe toate dar vroiam sa spui si tu, in fine ...