vineri, 18 decembrie 2009

Poem între ani

Vorbim într-un an, ne vedem în altul, prin 2011 bem o cafea care se răceşte prin 2012. Prin 2013 învăţăm să existe ninsori la capătul unui compas, ca să fim siguri că mai vine iarna.

Ne scriem o scrisoare într-un an, abia în celălalt an se usucă cerneala. Îi mai ia şi timbrului un secol ca din oasele cuiva să aibă clei. Aşteptăm să moară. Privim în dragoste preludiul acesta de 2000 de ani în care am înţeles mode şi ne-am privit pe după capete de cuie.

Până deschidem fereastra să aerisim dimineaţa, de spaima morţii, nu de altceva, îmbătrâneşte galbenu-n gutuie, se face din ea mucegaiul scară pe pereţi, ca tinzând spre rezistenţa de lemn a odăii. Până să articulăm cuvinte între noi pier graiuri, vin lingvişti ai viitorului cu carneţele, să noteze ce mai ştim vorbi şi gânguri.

Muşchii de copaci încep să arate sudul pentru că au două mâini şi, pentru că nu au ceas nu mai ştiu care e stânga şi care e dreapta. Câinii ne latră a etcetera. Etcetera flutură zgardă. Până fierbe apa pentru încă o cafea ne trezim în alţii, alţii, mereu alţii în faţa aceloraşi ceşti, iar noi, foştii, a câta generaţie de foşti oare? ne repezim degetele pe după toarte.
-Ninsoare?
-Da, ninsoare!
-Dar tu, ninsoare?
-Iarnă de-a dreptul!

Darie Ducan

Niciun comentariu: