joi, 19 noiembrie 2009

Slujba de îngropăciune

Atât de tare îl respect pe Traian Băsescu, îi aud vorbele şi iau act de dumnealor...! ar zice ungurenii, morarii, turceştii, hurezenii, descrescători astupăreţi de găuri de fluier. Pe nemâncate.

În apa din cişmele nu e ancoră, pe câmpul de la Cotroceni cresc ştiuleţi din Povestea poveştilor, matahale cu ştampile în capăt pe care au tatuat, în loc de "Votat", "Terente". Femeile uşoare se laudă pe ele la televizor şi se deconspiră prin cum mulg punctele de rating. Asta fu turism.

Se flutură steaguri portocalii. Un om se îneacă mâncând un mic. La înmormântarea lui refuză preotul să vină nedorind ca slujba să fie considerată campanie electorală, plus faptul că micul fusese dat de către partidele adverse. Nu se ştie care. Un contracandidat revendică scobitoarea zicând că bucata de lemn l-ar fi salvat, micul neputând fi înghiţit cu ea

Mortul rămâne neîngropat. La cât cade guver-nul Boc l-ar putea astupa şi tasa el. Trandafiri, portocale, săgeţi, cvasiţepe, culori de semafor, roşii, galbenii, verzii, trecere de pietoni- gratii din puşcăria unde cine trebuie nu va ajunge. Minunat pastel de Mirceşti, Modrogan, Alexandru, Kiseleff.

Mortul rămâne neîngropat. Mortul miroase. Importăm parfumuri, cineva ia comisioane, a trecut la parfumuri de la blugi şi bişniţă la prora. Importăm parfumuri. Vai ce curaţi suntem. Mirosim, mortul nu poate spune că e mort, justiţia poartă numai ramele. Din toate lentilele au făcut sticle de whisky.

Cum ar zice ungurenii, morarii, turceştii, bunăoară, bunăoară, bunăoară, un copil face familia lexicală a unui cuvânt: a tuşi, a sta pe tuşă, mătuşa Tamara, tuş de ştampile...că altă familie nu în ţara asta.

Darie Ducan