luni, 23 noiembrie 2009

Politica în cerc ilogic

Pentru că suntem într-o ţară în care se pleacă de la concluzii ca să se ajungă la premise privesc scena politică de după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi afirm că dacă ajunge preşedinte Traian Băsescu vom fi pleonastici cu tragedia noastră, care e mai a noastră decât va fi fost speranţa. Am trecut prin cea mai murdară în amănunt campanie electorală din câte mi-a fost dat să văd, după care numai ura m-a făcut să votez. Dar nu, nu democraţia e ură, ci pervertirea ei la ideologia conjuncturii, a instinctului şi atât, a lui "nu întoarce capul că te taie". E adevărat că şi noi din popor mioritic tindem să ajungem popor miorlăitic, dar datorită multor neajunsuri. Efemerul a întrebat dacă trebuie să se micşoreze numărul de parlamentari. S-a votat da, încă am dubii dacă s-a votat astfel pentru lefurile lor sau dacă pentru cât de scumpe sunt anexele, cafeaua secretarei, papetărie etc, efemerul a cerut mutarea parlamentului în garsonieră. Am avut dreptate când ziceam că Traian Băsescu duce la otevizarea României. Nu mai e mult şi mută Casa Poporului în garsoniera cutiei Pandorei, OTV, scris mai nou O,TV, după exemplul versului "O, ţară tristă plină de humor!" E o micşorare perpetuă până la dizolvare, dar dacă unui nebun cu susţinere populară i se permite orice, de ce nu ne-ar păsa măcar de Wermacht-ul din teatrele de război, de ce nu ne-ar păsa de imaginea României? Se observă o dictatură soft, o dictatură Nivea a celui cu mâini aspre, o dictatură care te gâdilă pervers dacă nu înţelegi prea multe şi bazezi politica tot pe instinct fluturător şi stegar. În primul tur am mers pe mâna lui Crin Antonescu, din pură simpatie umană, nu din convingere politică, şi din motivul că Sorin Oprescu nu avea forţa să contrabalanseze greutatea lui Traian Băsescu, mai tare decât plumbul, decât plumbii, dacă vorbim de politică. Cum cu această greutate a putut scufunda o flotă, de ce ar deveni deodată suplu ca să urce în sondaje? Crede că aruncând parlamentul peste bord îşi poate lua la cârmă calul? PSD probabil e speriat şi se zgârie pe ochi că nu a mers cu Sorin Oprescu, popularitatea lui mai mare decât a lui Geoană personal, plus aparatura de partid l-ar fi scos învingător detaşat. Deşi popularitatea lui Sorin Oprescu nu s-a văzut, ea există, dar cetăţenii nu l-au votat văzându-l un romantic gata să schimbe lumea, ori noi suntem prea pragmatici şi pentru expresia "românul s-a născut poet", darmite pentru Sorin Oprescu. În turul doi, în 6 decembrie avem de ales între un Zeppelin roşu şi O portocală mecanică obişnuită a canalelor şi a porturilor ţării de jos social. Mircea Geoană, deşi e un politician bine pregătit şi care îşi ştie la virgulă textele, mi se pare un om care nu are capodopere de opinii. Cum spunea dumnealui, cea mai mare faptă buna a lui este că nu a dat-o afară pe soacra sa din casă, adică ce nu a făcut. Traian Băsescu nu e un om de dreapta aşa cum nici Geoană nu e de stânga. Ambii sunt nişte gimnaşti cu medalii triste. Ce vreau să arăt eu, în drumul nostru măreţ către premisă, e că avem de ales masochist, că trebuie luat acest ulei de peşte, deşi nu ştiu cu ce mai pescuim peştele, cu ce vapoare. Cu toată lipsa de capodopere, cu toată lipsa de opere minime Mircea Geoană va avea sprijinul dreptei pentru a învinge pseudodreapta. Singura scuză a acestor politicieni e că omul nu îşi poate tăia mâna în care nu crede, de aceea între stânga şi dreapta e un trafic încuscrit de auto-buze. Premisa ar fi să facem orice să nu mai iasă Traian Băsescu preşedinte. Sunt convins că viaţa sub Geoană(Dumnezeule mare!)va fi la fel, dar sfaturile de departe cu care Geoană are sânge comun nu îl lasă, şi nici nu poate, să fie dictator. Îmi doresc din tot sufletul să îl văd pe Traian Băsescu plecând pe mare cu bricul Mircea Băsescu dacă se poate, cu tot, ca într-un circuit al apei în natură făcut de un compas cu punctul stabil cărbunele şi cu cel în mişcare acul. Între Concluzie şi Premisă se face naveta. În aceste oraşe şi astăzi se mai votează. Pe zahăr, pe ulei, pe carne.

Darie Ducan

3 comentarii:

ionescu spunea...

Domnul Geoana mai bun decat domnul Basescu? De ce? Referendumul a aratat ca romanii vor epurarea clasei politice. Basescu a propus acest referendum, PNL si PSD s-au opus, se pare ca sloganul referendumului a fost adevarat.
Basescu este tiran? De ce ca are o mana forte si nu se lasa santajat. Geoana cum este? Prostanac si manevrabil.

Anonim spunea...

Ionescule ! Tu cine esti ? Tandala sau Pacala ? Poate-mi spui si mie sa stiu de unde sa te iau sa facem poli-
tica. Daca ma lamuresti il votez si eu pe Base.

ionescu spunea...

Oare merita sa iti raspund, "Anonimule"?
Modul tau de exprimare lasa de dorit. Oricum eu nu doresc sa te lamuresc. Daca esti capabil o vei face singur.