vineri, 30 octombrie 2009

În nopţile de secetă şi viscol

Omar Khayam din el s-ar fi băut!


În nopţile de secetă şi viscol
când gura lumii face cu păcură gargară,
când duşmanii noştri pun cap la cap
pământul de sub unghii ca să ne-ngroape-afară,
trimit impulsuri prin copaci cu mâna,
s-ajungă până în cărbuni cumva,
să ne mai lase vii puţin ţărâna
cum de la mamă pentru joacă ne-am ruga,
mi-e sete, hai, fi-mi lut de cană,
ţi-e sete, sigur că mă fac la fel,
dar înainte tu ai mâncat sare
să mă întârzii cană, ulcior fierbând în el.
Ai coborât cu duhul în saline
ca să îmi pui gând rău, de-acolo jos
Ştiai că setea mea de os îţi ţine,
Dar cu a ta mai mare, iată-mă prejos.
Când te ploua m-ai fost convins să mor
ca să mă facă ţigle pentru tine,
Acum tu dormi în patul altuia,
Pe mine plouă şi chiar iarna vine,
ţi-aş fi cerut să-mi fii acoperiş
şi-atunci te-ai fi făcut, dar numai vara,
La râul care eşti, mă fac prundiş,
La fluviul care sunt, te faci Sahara
În nopţile de secetă şi viscol
când ne mai încălzim doar la cenuşi
şi tu mă-ntrebi: e-a ta aceasta?
Şi îţi răspund: da, suntem duşi.
Banal de doi, cu guri cusute,
Intrăm în căni mai pân-la brâu,
Mai pân la sfârcuri, pân-la du-te,
Te strânge, ştiu, dar e un râu,
Un râu negru sârmos de sete,
Ne cerem oale, ca-n trecut,
Dar este-n noi mai multă sete
decât ar fi pământul tot oale de băut.

D.D.

Niciun comentariu: