sâmbătă, 24 octombrie 2009

Hrană contra cărţi

Borges spunea că timpul care dărâmă palatele îmbogăţeşte versurile. Trăim într-un timp de dărâmări de guverne care nici atâta potenţă nu au să cadă, ci care continuă un fel de interimat dezastruos până trec timpurile rele. Şi timpurile rele nu trec până nu trece guvernul rău, fie că el se numeşte Boc, fie prelungirea sa, Croitoru. E un cerc vicios pe care politica e prea limitată să îl înţeleagă, întocmai cum limitată în curgerea sa dreaptă a fost ţeava spartă care l-a determinat pe vicepreşedintele american Joe Biden să îşi amâne plecarea din România, nu ca să o repare, ci fiindcă nu putea de ea. Iată că tot ce ne-a mai rămas din diplomaţia de altădată, din Ministerul de Externe uneori glorios, e o radicală ţeavă de apă victorioasă. Acesta e peisajul ţării în declin în această toamnă când se înteţesc migraţiile frunzelor în jos şi sila în oameni creşte nevralgic. Spune România şi ia un extraveral, spune România şi sărută-ţi părinţii! Uneori, în excesele mele de idealism cotropitor dar masochist prin realismul său mă preumblu prin anticariatele bucureştene. Nenea Ionel, domnul Iorgu sunt anticari care îmi ţin cărţile de care ştiu că am nevoie, strigă după mine, tinere cu plete, ţi-am găsit...!nici nu mai întreb ce, pentru că ştiu ce caut! Acum câteva zile le fac nişte vizite bibliofile şi, trist, văd printre cărţi un carton pe care stătea scris cu pixul, mâzgălit aproape, anunţul ezitant şi totuşi întărit: "Primim şi bonuri de masă!" Mi-a spus nenea Iorgu, da, tinerii nu au bani de cărţi noi, studenţii sunt săraci, se iubesc pe apucate, plângea cu dinţii galbeni şi rari de parcă vorbea despre el, acum nu mai au bani nici de cărţi vechi, vin de şi le vând teancuri. Poate le-au citit, poate nu, dar le vând, că n-au bani. Naziştii li le confiscau direct, ăştia de azi prin determinism economic, mai puţin violent, rahaţii naibii, dacă mai continuăm cu ăştia o să ne întoarcem la literatura orală, n-o să mai ia nimeni cărţi... Cam aşa şi-a pornit diluviul bătrânul, da, primesc bonuri de masă, să mănânce, nu bani şi mi-e milă să nu îşi poată lua cartea, aşa că prefer să accept şi bonurile de masă ale lor. Ei renunţă la hrană fizică, au puţină hrană spirituală, mănânc şi eu din toată afacerea asta şi mă gândesc că există pe lume mari instituţii de fisc, premii pentru pace acordate celor ce plusează cu trupe în ţările pe unde au ocupat etc. Mi s-a plâns bătrânul cumva vinovat că ia mâncarea de la gura studenţilor, dar şi ei ar vrea cărţi, nu pot citi sandvişuri, iar el nu poate să mănânce cărţi. Un echilibru universal era scris pe acel carton, nu petrol contra hrană, ci hrană contra cărţi, nu în librării, ciîn anticariate. E dumnezeiesc de bine dacă nu e şi diavolesc de rău. Ca pe o coajă de felie de parizer am văzut pe cineva aruncând în parc un fir folosit ca semn de carte. Să trăiţi bine! Nu ar strica şi pe urnele acestei toamne să stea scris anunţul " Primim şi bonuri de masă!"



Darie Ducan

Niciun comentariu: