duminică, 25 octombrie 2009

Dedicaţie pe un plămân

Condiţia scriitorului în România, astăzi, se află mai jos decât a fost chiar în timpul inepţiilor proletcultiste, această cădere se datorează în parte şi USR, dar, cum nimic nu are în ţara aceasta o vină individuală, moştenind de la comunism atâta, a pune în comun numai vina, se văd stricăciunile şi se acoperă prin ignoranţă făptaşii. Sunt bătălii pentru Uniunea Scriitorilor, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, dintre clasici, Gelu Vlaşin sau Dan Mircea Cipariu dintre mai tineri se vor la conducerea acestei uniuni. Condiţia scriitorului nu se poate ridica prin decrete, totuşi, unii dintre ei au proiecte bune şi prezintă încredere. Nu spun cine, se va vedea la vot. Ce vreau eu să afirm e că moralmente condiţia scriitorului e undeva retrogradată până la râmă, e undeva între măturător şi cerşetor. Nu sunt vorbe exagerate, măturătorii sunt plătiţi pentru ce mătură, poeţii nu sunt plătiţi pentru ceea ce scriu. Cerşetorii sunt plătiţi pentru că mai arată în oameni existenţa milei, poeţii sunt plătiţi mizerabil. Dacă v-aş spune cu cât se plăteşte o pagină de poezie în România literară sau în alte reviste etalon măcar prin trecutul lor, aţi râde tălâmb. Sunt sume atât de mici că le e şi ruşine poeţilor să şi le mai ridice de la redacţii, sume mai mici decât un bacşiş de chelner. Mai bine ar elibera bilete de tramvai în locul lor şi, pentru cei mai tineri, s-ar asigura şi călcarea de către acel tramvai. Ar fi cumva în normalitatea lucrurilor! Aşteptăm învieri de la Ministerul Culturii, de la Vosganieni, poeţi de talent dar oarecum de duminică. Nimic. Politica s-a învăţat să promită ca o ploaie. Ştim cu toţii că destinele poetice sunt individuale, ştim cu toţii că adevăratele opere nu se scriu în comun şi prin vot, ci în singurătatea necesară mai ales când e atâta birocraţie putredă în jur. În acest timp, când marile mize ale scriitorilor sunt voturile, avem şi aici un Băsescu agitat!, problema mea sunt cărţile mele şi drumul lor, minor-odiseic, spre cititor. Desigur că mă interesează şi destinul global al breslei, dar am cărţi care aşteaptă publicarea, iar pentru aceasta e nevoie de mulţi bani într-o ţară cu edituri închise şi partinice. Vreo şapte cărţi ale mele, de poezie şi teatru aşteaptă publicarea. Nu am cum deocamdată, nu am bani, iar cum în politica editorială elitistă principiul nu mai e valoarea şi cum nu sper să se schimbe ceva, îmi rămâne lupta singulară pentru publicare. Luptă, vai ce cuvânt mare, poete, numai Beniuc folosea asemenea cuvinte! Cam aşa ar spune vocea criticului providenţial, dar mă fac că nu, da, e o luptă atunci când scrii şi publici mai mult decât atunci când conduci instituţii de cultură prin sms din capitalele obrajilor subţiri. Am nevoie de bani pentru cărţi, mulţi pentru un om fără cine ştie ce posibilităţi financiare, puţini, foarte puţini faţă de cât se huzuresc prin cultura papioanelor şi a zvasticilor pe dosuri de ponei. Ce pot să vând? Nu am ce obiecte concrete, nici vânzări anterioare, dar am auzit că pe piaţa neagră sau la bursa organelor, un plămân de nefumător, cum se întâmplă să fiu, pleacă de la 10 mii de euro. Afirm aici, penibil-dureros, că eu, Darie Ducan, scriitor român, sunt gata să îmi scot la licitaţie un plămân pentru a putea să îmi public cărţile de poezie ce aşteaptă să iasă în lume. Oricum, la cât mă lasă societatea să respir, unul îmi e deajuns. Îl vând şi în locul lui voi pune un şan, voi găsi eu ceva, o cutie de rezonanţă sau ziare mototolite în care scrie cât de bine o ducem. Ştiu că pare un poem suprarealist, dar da, îmi vând un plămân ca să îmi pot publica volumele de poezie ce stau la coadă. Ce noroc cu natura asta umană, cum nu ne lasă ea la greu, nu sunt bani, dar vedem bine, un plămân tot mai găsim. Dacă Dumnezeu îţi dă talent, îşi dă şi un plămân de rezervă. Respiri mai puţin, mai încet, dar te poţi descurca. După transplant îl voi aştepta pe ministrul culturii, care se va întâmpla să fie, să mă bată pe umăr şi să îmi spună:- Hehe, vezi că n-ai murit? Până atunci caut posesor de plămân bolnav, generos, pentru un transplant cu plămânul meu. Cu dedicaţie.

Darie Ducan

4 comentarii:

unu' spunea...

te-ai gandit vreodata ca poate nu ti se dau bani pentru carti din simplul motiv ca sunt proaste?

Darie Ducan spunea...

unu,
nu pot sa te jignesc mai mult decat spunandu-ti numele! Nici asta nu meriti.

Anonim spunea...

@Darie, nu le mai permite celor ce nu te-au citit sa comenteze. Nu le mai raspunde. Sunt niste frustrati care nu stiu sa respecte marii talentati ai acestei tari. Tu esti un poet foarte talentat. Te imbratisez.

Crina Matei

Anonim spunea...

Intr-o tara ca a noastra, condusa de corupti si de misei, aproape in toate domeniile, visele au aripile frante inaintea startului. Asa ca nu te astepta la ceva bun din partea celor care din pacate se ocupa de promovarea literaturii. Ei au cu totul alte griji.Probabil distruge-
rea a tot ce-i bun pe lumea asta.
In ce privesate pe unu' iti spun eu ca e atat de jalnic incat nu merita sa fie luat in seama.