marți, 22 septembrie 2009

Poem

România se alungă spre a se putea avea mai cu râvnă.
România e o femeie care te vrea dar pe care o respingi
ca apoi să te îndrăgosteşti de amintirea ei. Şi să nu te lase în pace.
România e o toamnă în pântecul mamei urmată de o iarnă a laptelui ei,
precedate de-o vară cu măr oprit. Nu mai încap păcatele în fruct
ci avem direct livezi oprite, bem sucuri naturale cu pulpă de stop.

România rămâne pe guri după ce s-a tăcut împreună.
România are vămile în cântec şi când tăcem în doi
ne cere respirarea paşapoarte. România e o ducă invers
şi o pasăre născând cuib pentru ouă-mpletite.

Nimeni pe-aici nu iubeşte mai tare decât rindelitul la arcă,
România e aşchii de acolo încoace şi rugăciunile se spun în gări,
aproapele e departe mereu, mucegăieşte seninul netradus
în limba fugii de cocori, neîntoarsă şi dură.

Dumnezeu stă milenii în vămile nu ştiu cui, ne are pe toţi în el
şi nu îl lasă să nu îi fim noi Dumnezeu oprit.

Darie Ducan,
Zurich, 21 septembrie 2009

Niciun comentariu: