vineri, 4 septembrie 2009

Note canadiene scrise pe genunchi II

Respiro de bun augur

Nu aş şoca pe nimeni dacă aş spune „Canada e o ţară de largă respiraţie!”. Nu aş şoca nici dacă aş spune „nu, domnilor, nu e o ţară, e un continent!” E câte puţin din toate, e un mozaic de banal frumos şi de calm îmbelşugat, o mixtură de oameni şi de suflete unde normalitatea e normalitate aproape mecanică, nu încordată ca la noi. Venind din ţara „carpe diem” încep aici să preţuiesc minutul şi să văd că pe lângă frumuseţea limitată dar adevărată a oamenilor, zgârie-norii sunt normalitatea utilităţii, iar nu a tradiţiei, că viaţa e altfel şi că nimic nu se compară dimineaţa cu o cafea cu sirop de arţar sau dulciurile de arţar turnate direct pe zăpadă, să îngheţe. Mărunţişurile plăcute fac din această ţară una deloc paradoxală, ci doar una detaliată. E greu de răsfoit cu pasul deoarece are coli mari şi mai uşor ajung în România decât în colţul opus al Canadei. Nu e ţara cu conturul căreia să îţi faci cruce, sare din rugă afară, de mare ce e.

Quebec, mon amour...

Iată o oază de familiaritate pe lângă zgârie-norii de sticlă şi oţel, un oraş cu atmosferă europeană, cu clădiri mici şi umanizate, cu viaţă de noapte totuşi discretă comparând-o cu Montreal. Un oraş calm şi uşor bătrânicios, dar vizibil cu multă istorie, multă din puţină istorie, centrul vorbirii de limbă franceză pe un continent anglicizat. Străzile mici au aromă de târguri, larga deschidere panoramică, porturile, esplanada şi frumuseţea castelului-hotel Frontenac fac un amalgam de Acapulco, de Monte Carlo, de exotism şi lux. Istoria le-o poţi citi pe câteva pietre în faţa Parlamentului din Quebec, tristeţea le-o poţi îmbrăţişa citind despre păsările geniului lui Emile Nelligan. Un fel de veri ai Franţei, locuitorii Quebecului tind să îşi obţină independenţa crezând că pentru aceasta nu mai e nevoie de ghilotine şi de câteva secole de capete tăiate. Dincolo de politică, de federalizare, atmosfera e de decenţă, de degajare, cum e, de fapt, în toată Canada. De altfel numele Canada vine de la „Canata”, care în limba aborigenilor indieni înseamnă „bine aţi venit!” Cum să nu fie deschis armatelor de emigranţi un popor care până şi prin denumire îţi oferă ajutorul social mai mare ca un salariu pentru care la noi munceşti pe rupte? Cum să nu fie Quebecul o mică Franţă fără tabieturile de bătrân ale Europei?

Poeţii români de aici...Eminescu la Montreal

Am participat şi voi mai participa la nişte seri de poezie şi nopţi de delir nescris şi scriptic, proscris şi prescris al poeziei. O comunitate pur şi simplu frumoasă de poeţi români există aici şi care, dincolo de certuri şi uri, sau pe sub ele, îşi respectă măcar lirica. Am fost impresionat să-l vizitez în repetate rânduri pe valorosul poet al exilului românesc, George Filip, un poet cu adevărat genial, în sensul primar şi răcnit al cuvântului, un bun-nebun, un om cum ar fi arătat Esenin dacă ar fi ajuns bătrân, pe domnii Adrian Erbiceanu şi Ionuţ Caragea, pe tânăra prozatoare Miruna Tarcău, pe alţii şi alţii, oameni anecşi sau principali în felul lor. Cu unii am deraiat prin cafenele, cu alţii m-am suit pe munţi inspirat de frumuseţi şi de himere ieşite din poezie. Cu poetul George Filip am fost la statuia lui Eminescu, ridicată acum patru ani, la Montreal, în Place de la Roumanie, şi am recitat Doina în şoaptă. Cu alte cuvinte, da, sunt doctori de dor, sunt oameni care te hrănesc cu iluzii destul la micul dejun şi la prânz ca să nu mai încapă şi de o cină de taină...

Drum la Ottawa

La Ottawa, capitala administrativă atât a provinciei Ontario cât şi a Canadei, un Washington DC fără Casă Albă, ne poate impresiona Parlamentul, care deşi nu e o clădire foarte veche, e uriaşă şi mimează secolele prin arhitectura ei. Într-adevăr oraşele din partea engleză a Canadei sunt altceva, dar parcă tot latinitatea îndepărtată a quebecoşilor e mai prietenă cu adevărul decât cu Platon. Am vizitat Camera Comunelor şi Senatul, turnul şi Salonul francofon şi, din două-trei mişcări am epuizat obiectivele turistice din micul oraş-capitală. O capitală pe cât de frumoasă, pe atât de strâmtă pentru o astfel de ţară. O capitală cât buzunarul mic de la cămaşă, dar cel din dreptul inimii!

Turism

Obiectivele turistice din Canada sunt multe dacă judecăm după întindere ei geografică, dar puţine ca densitate în ceea ce priveşte criteriul românesc de selecţie. Cu alte cuvinte, noi, românii suntem binecuvântaţi turistic, dar avem blestemul subdimensionării, al ştiutei birocraţii ucigaşe, al limitării la veşnicii miniştri incompetenţi sau modişti, asta ca să nu spun vremelnici. Canadienii, în schimb, orice piatră crescută invers sunt dispuşi să o considere de patrimoniu cultural, nici doar geologic!, şi, practic scot bani din piatră seacă, la modul propriu. Un fapt care arată curăţenia de economie politică a Canadei e acela, de pildă, că produsele se vând fără taxele adăugate la raft, astfel încât nu e afişat preţul final, la casă mereu plăteşti mai mult decât ce vezi cu câţiva cenţi sau, direct proporţional cu ce cumperi, câţiva dolari. E adevărat că e mai neplăcut, dar e mai cinstit decât la noi unde luarea impozitului nu e simţită, dar există din plin, nu simţi povara Guvernului, pentru că nu e lumina aprinsă când trebuie să dai. Probabil aici, guvernul, nu se ridică pe picioare să apară şi el în poza istoriei!

D.D.

Niciun comentariu: