vineri, 4 septembrie 2009

Mesteacănul oprit

Se spune că odată, într-un parc public din Quebec, a crescut un mesteacăn care de la un timp, cat era anul de lung şi de rotitor în orbitele ciclicităţii, în loc de frunze, a început să facă bancnote de zece dolari. Ceilalţi mesteceni îl priveau retraşi şi de aceea era înconjurat mai mult de arţari cutreieraţi de veveriţe insistente ca ziariştii. Şi el, mesteacănul, se mira, dar nu putea face mai mult. Rădăcinile îl impiedicau să meargă să folosească banii, şi apoi în ce magazine aţi mai văzut un mesteacăn stand la coadă la casă? Nu se putea bucura nicicum de fructele sale şi, măcar să nu rămână necules, să nu se simtă în zadar, îmbia trecătorii să-l culeagă. Nu putea urla la ei, dar îşi apleca graţios crengile atunci când aceştia treceau fie în doi, fie să îşi plimbe căţeii. Nimeni nu lua bancnote din el, singurul lucru cu care se hrăneau trecătorii din el era umbra. Văzând că nimeni nu se serveşte cu fructe de zece dolari, acestea s-au uscat şi au căzut cât o toamnă monetară prin alte părţi, mai est-europene. Puteai vedea măturători cum trag cu grebla dimineaţa sute de bancnote arse de toamnă ca de ţigară, pe la colţuri. Un tânăr de departe s-a mirat văzând toate acestea şi a întrebat un localnic de ce nu ia nimeni acele fructe publice. Bătrânul, trăgând din pipă, aşezat într-o rână pe o bancă, i-a spus că lumea nu ia pentru că sunt publice, deci ale tuturor şi că toţi se tem să nu lase pe unul să nu aibă parte egală cu ei. Tânărul, mirat, amorţit de fumul indian al bătrânului, cu ochii mari a întrebat de ce nu îşi plantează lumea acasă astfel de arbori. Bătrânul a explicat că nici de o ramură nu vor oamenii să-l văduvească, iar în comerţ sunt rari şi, deseori falşi, ornamentali, iluzie de plastic, chinezească. Bătrânul a continuat zicând, după câteva secunde de reţinere şi de cercetare cu ochii, că şi atunci când se găseşte sămânţă de astfel de mesteacăn în comerţ, lumea preferă să o cumpere decât să o rupă din parcurile publice, pentru că aşa plătesc taxele adăugate, pentru că aşa e cinstit, pentru că asta îi ţine mai mult de sete unui trecător decât dacă ar întinde mâna să ia zece dolari ca să îşi cumpere o sticlă de apă. Tânărul, împresionat de bătrân, a scos din portmoneu, trist şi tragic, două bancnote de câte cinci dolari şi le-a pus în locul uneia de zece pe care o luase. Bătrânul îl privea mirat, cu ochii arşi, decoloraţi. De ce faci asta, tinere, l-a întrebat? Atunci, tânărul, i-a zis după un oftat: -Hei, nu ştiţi dumneavoastră că noi, cei din ţările unde ne hrănim fără jenă nelăsând şi celui de lângă , lucrăm cu jumătăţi de măsură? De aceea suntem blestemaţi mereu să nu avem moarte, ca să nu putem avea înviere.

Darie Ducan

Niciun comentariu: