duminică, 5 iulie 2009

S-au terminat problemele din ţara asta?

Tot ce vine neagă ce a fost. Acest fapt e aproape un crez al politicii noastre, oricare ar fi ea, fără însă a ţine cont că aceia care o fac sunt mai toţi nişte dalmaţieni ideologici, nişte corcituri blestemate de nimic şi nimic, nişte fofilatori prin istorie ca săpunul printre degetele ude. L-am văzut zilele trecute pe premierul Emil Boc cu o încruntare pe care el o crede virilă şi care nu e decât caraghioasă cum anunţa că se vor schimba denumirile a 8 staţii de metrou din Bucureşti pentru că numele au rezonanţe comuniste sau, au spus-o puţin mai fin, Boc şi Metrorex, amândouă creaturi subpământene, că denumirile nu mai corespund realităţii actuale.1. Staţia Semănătoarea devine staţia Petrache Poenaru. Cât intelectualism, unde fusese o semănătoare punem un reputat inginer - exact invers faţă de regimul trecut. Aici nu e de condamnat, ci observăm cum se întoarce istoria şi îi apucă de păr pe saltimbancii ei! 2. Staţia Armata poporului devine staţia Lujerului. Cum nu mai avem armată deloc, cu atât mai puţin a poporului - pentru că un simulacru de armată luptă unde nu are ce să caute!, ne rămâne să avem o armată de lujeri. Bine că nu de loseri, dacă respectăm limba căreia unii ne-ar vrea vasali. 3.Staţia Industriilor devine staţia Preciziei. Industria e ceva eminamente comunist, nu? În capitalism nu există, dacă au vândut-o nişte nemernici pe daiboj, nici măcar în amintire să n-o mai avem. Au terminat industria, acum e rândul şi denumirii staţiei. Ce industrie de avioane? Fabrici de nasturi! Mai ţinem minte cine ne ura asta?!4. Staţia Depoul IMGB devine staţia Berceni. 5. Staţia IMGB devine staţia Dimitrie Leonida. Cum de nu staţia Traian Băsescu sau Vladimir Tismăneanu, nu ştiu! 6. Staţia Laromet devine staţia Laminorului. Aşadar individul nu se mai numeşte Rahat Ion, ci Rahat Gheorghe, si-a schimbat numele să nu se facă de râs! 7. Staţia Policolor devine staţia Nicolae Teclu. Bun. 8. Staţia Linia de Centură devine staţia Anghel Saligny. Unele sunt justificate, dar criteriul ideologic mascat e mizerabil. Într-adevăr, faptul că cetăţenii Bucureştilor s-au obişnuit cu nişte denumiri nu e un argument suficient pentru a nu le schimba, dar cel ideologic nici cât acesta nu e pentru a le înlocui. Criteriul politic doare, dar el e aplicat de către nişte oameni care nici nu ştiu folosi o cartelă de metrou de atâta potenţă financiară şi automobilistică pentru cei care circulă înghesuiţi, ca vai de ei, dintre care mulţi trăiesc cu o dorinţă de dreptate socială nu doar pe firmament, ci şi în viaţă. Noi întâi punem firmamentul, că restul...vedem noi. Imaginea contează, ea face totul într-un guvern pe care nici o tonă de viagra nu l-ar face altceva decât ce e: un castrat de autoritate de un cleşte numit Băsescu. Dacă tot ne ocupăm de aşa ceva în vremuri de declin financiar, pesemne că s-au terminat problemele din ţara asta. Domnule Boc, respectuos vă întreb, pe când o epurare ideologică a numelor de străzi, plăcuţă cu plăcuţă, a cărţilor, a manualelor, a ideii de opţiune? Îl întreb pe domnul Boc, dar mi-ar răspunde ecoul lui Traian Băsescu tăindu-şi mâna stângă, spre a fi doar de dreapta.

Darie Ducan

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cei care nu sunt instare sa construiasca macar o gara de metrou, au schimbat denumirea celor facute de catre altii pentru ca noi sa credem ca le-au facut ei.
- De cand este statia Dimitrie Leonida ?
- De pe cand tara era guvernata de catre Guvernul Poc ! Domnule.

Darie Ducan spunea...

ai dreptate, buna remarca