sâmbătă, 4 iulie 2009

Recepţia de ziua SUA

De ce nu a participat preşedintele Băsescu la recepţia de la ambasada SUA prilejuită de ziua Statelor Unite ale Americii? Nu mai e Băsescu ospătar în restaurantul puterii numărul unu a lumii? E filozof cumva, mai nou? Prea a fost cumva cu George Bush Jr. ca să mai fie şi cu Obama?

Un damf blând de hoit politic uitat în vreme toridă afară îmi spune că Mircea Geoană e alesul lui Obama şi îl va unge. Cu ce, rămâne(m) să vedem. Adevărul e că Traian Băsescu are mici puseuri de curaj: acesta, de a nu se prezenta la raport. Mai au puţin unii să invadeze Cehia şi hop! şi noul tătuc la balcon. Ceauşescu atunci chiar a avut un curaj istoric, Băsescu şi-l provoacă, băgându-şi două degete în mandatul acesta ca să îi mai iasă de unul.

L-a trimis pe Boc, copilul pe care la un jaf îl iei ostatic să poţi ieşi din bancă nevătămat. Mă întreb în acest context ce e de preferat: dictatura de subtext a lui Băsescu în România, autocraţia zâmbetului cu două tăişuri sau puterea făţişă a Americii de a "unge" fanarioţi pământeni?

E de preferat o mână de fier, e de preferat o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat decât o numire directă prin sforării politico-diplomatice, decât un impus mimând unanimitatea, democratic. Democraţia a fost impusă şi în Iraq. Noi nu suntem Iraq şi numai fiindcă nu mai avem petrol, şi numai pentru că ne-am privatizat până şi idealurile. Dintre doi angajaţi, care te fură şi care te vinde, eşti silit să-l accepţi pe cel care te fură.

Mă bucur că România nu mai e regat în zilele acestea de cutră istorică, pentru că ar fi trebuit regele să poarte pe cap, drept coroană, o tavă. Mimarea curajului sau faptul că el are un rost strictamente personal, când spune că e naţional, e demnă de cea mai mare ruşine. Asta înseamnă să nu ai curaj sub arama abuzului de el. Decebal cam pentru atâta s-a sinucis. Al nostru cam pentru asta râde!

Darie Ducan

Niciun comentariu: