vineri, 10 iulie 2009

Prost-gust la Peleş

Mi se pare de un prost- gust apocaliptic, ca să nu spun că de un kitsch demenţial:

1. Să pui umbrelă din fibră de sticlă unei fântâni de marmură, într-un muzeu cum este Peleşul!
2. Să pui becuri şi neoane contemporane, ori becuri economice în lămpi ieftine pe holurile de la Peleş.
3. Să nu ascunzi camerele de luat vederi montate pe perete şi să le lăbărţezi firele peste fresce, peste tapiserii, cu cea mai mare lipsă de decenţă.
4. Să fie busturi pe holul palatului pe al căror suport de marmură să poţi vedea eticheta cu cod de bare ca la un angro chinezesc.
5. Să te împiedici de cabluri de prelungitoare ieftine, cu eticheta Made in China.

Aici e vorba de lipsa noastră de decenţă, o sintetizăm aici, unde nici solemnitatea unui astfel de context nu ne face să avem o reţinere de la banalul nostru consumist. Tare mă mir că pe masa regală din sufragerie, unde toate tacâmurile erau argintate, nu stătea vreo sticlă de Coca Cola, cu dopul desfăcut şi cu eticheta răzuită în căutarea vreunui premiu. Suntem într-o perpetuă nepotrivire de context, uşuratici şi tâmpi. Gravitatea nu e a noastră. Cineva zicea nostalgic şi trist, umilitor prin puţinătatea compătimitoare:" Ah, de ne-ar fi ocupat germanii, nu turcii, ce bine era!" Nu " Ce bine era dacă nu ne-ar fi ocupat nimeni!" a spus, ci o frază care ea însăşi ne doare şi ne învineţeşte cu verbul.

Darie Ducan

Un comentariu:

Anonim spunea...

da, ai dreptate, e foarte kitschos!

wana