vineri, 10 iulie 2009

Portret pe înălţimea sa

În unele foruri înalte, premierului Emil Boc i se spune "ăla micu", dar nimeni nu se referă la evidenţe, adică la statura sa, ci la hiperevidenţe, la servilismul său. Ele sunt în luptă în acelaşi trup transpirat de autoritate şi de iluzia importanţei. Are puterea cuiului Pepelei, dar efectul găurii sale. Gaura sa e direct una în buget pentru că incompetenţa costă. Evident, îi costă pe contribuabili.

Când să mă gândesc că, văzut de undeva din cosmos, ar semăna cu un tablou pointilist făcut din mici găurele negre, îmi dau seama că ar valora ca artă şi eu cred totuşi că merită de-a dreptul un loc într-o mitologie, măcar adjutant al unui mit.

De un timp e tot mai nervos şi mai încruntat şi îmbracă o haină care nu îl prinde, nu mai mimează măcar sociabilitatea, se răsteşte la reporteri, face riduri, vorbeşte clănţănind ca o maşină de tuns iarba. Ce păcat că a tuns iarba! De ce? Pentru că în toată aparenţa încruntării sale vrea să semene cu un ţap, se imaginează Pan care dă tonul muzicii. Emil Boc e un Pan al haosului treburilor din România, dar e unul care cântă la un fluier cu găuri de cur.

D.D.

Un comentariu:

cristi spunea...

buna asta cu fluierul cu gauri de cur. am ras de am facut pe mine!