vineri, 24 iulie 2009

Descrierea chipului 4

Într-o dimineaţă am simţit-o cum se întorcea dintr-un alt pat. Dormisem de ceva vreme în paturi diferite, certaţi fiind, dar la un asemenea nivel încât sărutul devenise o formalitate şi făceam chiar un partaj al salivei: săruri, minerale etc. Să ştim cu ce vom îmbogăţi un pământ fiecare. Iar nu cu celălalt.

S-a întors rece şi cu fardul întins pe toată faţa, ca murdară de iarbă după un alergat până dincolo de ea. Nu ştiu ce îmi spuseseră ochii ei când am văzut-o cum se apropie de patul meu ca o mână săracă şi întinsă sau săracă de întinsă, dar am dat cuvertura la o parte ca pe o filă de carte, ultima.

Trebuia să urmeze o noapte polară, trebuia cucuvelele să se sinucidă pe gardurile vecinilor. S-a aşezat încet ca un înţeles şi şi-a fixat ochii în podea de am crezut că face gaură nu alta. Mi-a spus atât:dezbracă-mă! Apoi s-a făcut rece şi mică precum o stafidă. Genunchii mici prinseseră puls pe măsură ce ea prinsese frică.

A zâmbit uşor, cu o alură de uraniu şi cu o vină minoră. Am dezbăract-o încet, nu se mai iubise cu nimeni demult şi nu mai conta că nici eu, am găsit în lenjeria ei intimă bani expiraţi, ediţia de bancnote de 500 de lei, cu Brâncuşi, cele de imediat după Revoluţie. Cineva o iubise atunci şi îi pusese bani acolo pentru serviciile de virgină. Acum am scos acei bani mucegăiţi cu, în spatele lor, adevărul.

Am plâns. Şi banii au expirat la sutienul ei. Pe părul pubian avea încă aşchii şi alice de la Revoluţie. Locuia lângă Sala Palatului şi puţin din tencuiala lui, ca bucăţi de puzzle am găsit-o în ea. Am dus-o în baie şi ne-am iubit în cadă până la cinci dimineaţa, când carnea pe noi arăta de frig ca a buldogilor trişti saua avortonilor pripăşiţi prin tomberoane.

Parcă toată soarta lor am cuprins-o între braţe, între pulpe, între mucegăieli şi rahat.Între Dumnezeu şi o diaree de cer, albastră. Venele penisului meu erau ca bulevardul Elisabeta, îi mplăcea să le urmeze până la poştă, apoi încă puţin până la Cişmigiu. Cam aşa ne jucam noi de-a oraşul în acei aburi cu miros de celălalt, în albul torent şi negrul torent al substanţelor corpului, când chimia învăţase a fi ea nu din reci formule, ci privindu-se-n oglindă.

Gemea şi gemeam şi eu, răcneam din toate încheieturile şi ţâţânile,înainte de ăprimul jet de spermă a ieşit un mic omuleţ cu trompeta şi a anunţat. Curtenii ei s-au dat într-o parte şi copiii junglei s-au răsfirat care pe unde a putut. Îmi era bine şi îmi era sufletul sandviş între cer şi cer. Dar mi-l mânca pământul când am început să îmi dau seama că femeia mea s-a dizolvat în braţele mele ca o pastilă efervescentă.

Din toată iubirea nervoasă precum carbidul, un calciu era restul de chin neimpozitat ne vreun sens. S-a dizolvat şi a curs la canal făcând bule. Cu ultima bulă pare să se fi uitat înapoi. S-a spart şi ea a revanşă şi a bani mai noi. Am plâns în cadă şi m-am întors în dormitor. Aş fi vrut atunci să-mi văd Cişmigiul plin de ciori care îi sfârtecă fiorii ştiind că ele trăiesc mult şi mi-i pot duce mai departe, ca pe o ştafetă. Dar am văzut atunci ieşind din poştă zeci de poştaşi cărând scrisori numai către ea, atunci m-am liniştit. La adresa destinatarului, pe fiecare dintre ele era desenată o gaură de scurgere a cadei mele din baie.

Întors în dormitor ne-am văzut paturile separate unindu-se prin toate sevele şi devenind unul, ochi de lemn sub pleoapele celuilalt pat, sevă brută la sevă brută, sevă elaborată la sevă elaborată, visele, ordonate în registre ca la evidenţa populaşiei, un adevărat glosar al orgasmelor şi un jurnal despre noi ţinut de uşile trântite după certuri...Între picioarele paturilor era umezeală şi bine, cald şi rai, poame crude şi coapte pe toate părţile, secreţii roşii şi albe, roz de viaţă.

Darie Ducan

Niciun comentariu: