marți, 21 iulie 2009

Descrierea chipului 3

Pe ea, de la o vreme, o afânează saţietatea. Conturul ei, exact ca unda unei pietre, se întoarce la început. Se pare că toţi am deraiat din zvonuri şi am nimerit pe linia mamelor noastre, dar ea dă cu zarul între două frunze şi pe niciuna nu cade bine răstignită. Moda trece pe lângă ea ca un mărfar pe lângă pasagerii cu coduri de bare.

În uterul ei a plantat municipalitatea iarbă, ca să scape de noxele celor care nu au iubit, ghirlande de nedumeriri o rarefiază şi o spintecă precum o supunere nebănuită. Ea nu e din ea decât umbra anterioară ei şi puţin din umbra de după ea. În rest e pâine şi duh, dar un duh-întors, dus-întors de viaţă cu abonament.

De sub unghiile de la picioare îi cresc boabe de cafea şi eu îi pup tălpile ca să mă ţin drept. Nervii mei, în trup, orbi, se caută câte doi ca să se atingă pe uscatul scoicos al infatuării. Ceea ce mă amuză la ea e credulitatea. Se teme ca nu cumva mersul ei să sune ca o răşniţă, dar sună ca o carceră plină cu colibri:doar lăsându-te mâncat poţi evada.

Ea e singura dintre muritoare care ştie indexul mierii. Toate celelalte cunosc alte volume, ea ştie şi indexul şi mă piaptănă cu sensul cuprinsului prin plete, pe cărări, pe pieptul meu plin de rugina învierii. Ştie indexul mierii, învaţă menopauza zăpezii şi incită amurgurile la aruncarea-n gol.

Cum să nu-i iubesc şi să nu-i strivesc sânii pofticioşi cu coastele până laptele ei cu osul meu sunt de o mamă, până când ne dă afară setea din trupuri şi Noe toarnă asfalt încins pe unde vântura columbe? La orice vorbă spusă ea sângerează ca şi cum ar fi cu primul bărbat, la orice tăcere viaţa ei socială vinde cuţitele ca liniare.

De sus şi până jos se înfrâng planete şi se compostează cereri, se judecă etcetere şi se dezasamblează pori sortiţi să piară odată cu apa. Ea rămâne aceeaşi, chipul ei doarme pe un urs numai fiindcă el mai are între gheare miere şi ei la index i se face frig.

Darie Ducan

Niciun comentariu: