marți, 21 iulie 2009

Descrierea chipului 1

O iubesc pentru că e până la sublim de nervoasă, e perfectă şi ucigaşă, e gingaşă ca sensibilitatea organelor de virgini, dar criteriile o fac bătrână şi aspră ca duminicile calde. Ar trebui să o descriu mai elegant, dar hormonii imaginaţiei mele dau fire de păr peste tot, groase şi inegale, de cal, adeseori, mari cât gardul viu.

Îi simt respiraţia dură ca un piston de seringă, dar ce otrăvuri împinge în mine nu se compară cu ce otrăvuri-zăpezi vărs eu în ea în toată splendoarea iubirii noastre. E ireală şi e departe, fiecare kilometru o neagă, fiecare por o înviază pe tărgile nebunilor din spitale. Trupul, sexul ei sunt un dialog frenetic între lichid şi cer.

Ce e mai frumos decât actul sexual dintre doi nebuni, o trântire pe un cap de peşte tocmai tăiat într-o bucătărie de vară şi învelit într-un ziar vechi? Toate balele noastre nu fac cât un ocean sărac în orice. Trebuie că multe lame de ras ne trec prin cuget, şi foarte reci, că ne opresc la astfel de femei, cu picioarele calde ca fundul mării, în ale căror genunchi ascultăm marea cum ţârâie ca dorinţa sau ca un greier ce se mai zbate încă.

Îmi e imposibil să nu fac hărţi cu cutele patului ei după amor, cu râuri de alb şi roşu şi sânge, cu hidrografie şi munţi având cota maximă pe sânii ei mari şi cafenii, cu sfârcurile ţuguiate până la punctul G al galaxiei furnicilor. Căci da, din mare mic mă face, mă domină ca pe un sclav care deşi a fost cândva rege, nu mai ştie cum se ţine coroana pe cap. Vaginul ei i-a devenit coroană şi trage de el spre a-l lărgi. Peste bordul firii şi amintirii.

Toate trucurile dorului copleşitor se simt singure. Senzaţia de dor al orgasmului e ucisă. Orgasmele noastre stau în rafturi şi cineva le şterge de praf. Sunt bpt, adică le citesc toţi, nu ştiu ce agenţie de ştiri a poeţilor cinici fură picături din sperma mea şi din secreţiile ei vaginale spre a le pune pe prima pagină, Se citesc în metrouri, se acuplează pe străzi, foile unindu-se prin alungarea de vânt. E intolerabil. Sexul cu ea e singurul Dumnezeu în care mai cred, dar pendulez încă între a-i considera vaginul ştreang în care gâtul meu se cere şi aură de sfânt, prea caldă ca să fie de aur, prea de carne ca să lucească.

Sexul ei are ceva din pelegrinarea proscrişilor, sânii ei împing decorul în sens şi taie respiraţia obiectelor colaterale. E o ninsoare în sandale şi momentan se plimbă de mână cu o infantă pe plajele mării din creierul meu. Creierul meu bălteşte tehnic în apa salivaţiei ei. Ea crede că e mare, dar e gura ei. Se plimbă prin venele mele ca un năduf care pune în urmă-i asfalt, care suportă orice. Are vârsta folclorului şi seninătatea copiilor făcuţi din coajă de fruct oprit. E fericită. Sunt fericit. Şi în vis se poate călări. Şi în dor cineva poate avea o groapă mai adâncă.

D.D.

Niciun comentariu: