luni, 27 iulie 2009

Cantine de iubire

Ce dor imi e de tine,
Ce dor imi e de tine,
De tine care ma negi
ca pe un sac de oase,
De tine cursivo,
de tine, ranito,
scriere inainte si-napoi,
sa se ridice mijlocul pe perne
sa fie dragostea ca-n vremurile bune,
sa nu ne-nvete sex nicio literatura indiana,
ci doar acumularile lipsei de noi.
Ce dor imi e de tine chiar si cand
te-ai nascut cu paginile rupte ,
carte numai semne de carte ce esti,
dar niciodata impliniri, prea putin minuni,
magi ce dau afara din cana.
Ce dor imi e de tine,
in rani imi cos timpane rupte
pentru sensul iluziei.
Ce dor imi e de tine,
ca in vremurile cand veneai
mai repede ca implinirea unei rugaciuni.
Azi nici asezat de pamant nu suntem eu si el
maini suficient de in ruga sa vii.
Ce dor imi e de tine, nesansa se-mbraca in lup
si plange a oaie, dorul moare
de bune vestiri, cocotat pe otravi.
Ce dor imi e de tine,
Ce dor imi e de tine,
Aproape ca din sperma mea privesc
ochii tai nentelesi cand sunt cu alta
si, trist, nu pot sa las in alta ochii tai.
Ce dor imi e de tine,
Ce dor imi e de tine,
ca florii de nu-ma-uita de uitare,
in Bucurestiul fantomatic si-alcalin
in care unu-n altul studenteam
sperand sa fim cantine de iubire.

Darie Ducan,
27 iulie 2009, Montreal

Niciun comentariu: