miercuri, 24 iunie 2009

Reclamă Roşia Montană

"Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă-n poartă..."
(Vechi cântec)



După ce a făcut înconjorul ţării de câteva ori, ca făptaşul la locul crimei , şi după ce afacerea Roşia Montană tinde să devină japcă politică vizibilă cu ochiul liber, firma canadiană care a fabricat cuţitul pe care noi singuri ni-l înfigem în piept, a ieşit la rampă cu o reclamă în care cetăţeni oarecare sunt întrebaţi pe stradă ce ar trebui să se facă în România cu cele 4 miliarde de dolari. Oamenii, de bună credinţă, răspund diverse: învăţământ, cultură, agricultură, lucruri evident esenţiale. Dar ce nu li se spune lor e că tocmai asta ni se ia prin încasarea acelor bani: învăţământ, cultură, agricultură, istorie, turism zonal etc. Se practică dezinformarea şi folosirea de naivitatea oamenilor într-o speculă abjectă până şi imagistic, că funciarmente nu mai vorbim. Tone de aur vor fi luate pentru export, cum atâtea asociaţii au avertizat, iar noi am tot semnat şi parasemnat în proteste, vom vinde şi ceea ce a mai rămas nejefuit, subsolul. Îl vom goli de tot ca pe o oală până când ne mai rămân doar moaştele, viermii şi ecoul, aur deloc. Îl vindem pe 4 miliarde care "i se aduc României, i se dau". Ar trebui să ne şi bucurăm de acest jaf, cum se face după marile jafuri, că am rămas în viaţă. Sau să ne bem cianura care se va infiltra în mediu în urma extracţiilor de zăcământ, ca să fim siguri că nici vii n-am mai rămas. Să ciocnim cu ea cântând "La mulţi ani!" Se mai face reclamă şi la funie în casa spânzuratului, priviţi ce cravată frumoasă e! Priviţi, românilor, potriviţi-vă pe ştreang acest sclipitor ac de cravată şi ieşiţi în traiul bun al injecţiei cu narcotic de 4 miliarde de dolari. Serviţi-vă iluzia pe banii voştri printr-un televizor al cărui abonament tot voi îl plătiţi, după ce guvernanţii au umplut pungi grase de comision să fie orbi la acest furt căruia i se face şi reclamă. Promoţie. Favoare, că e de fapt o favoare. Recunoştinţa noastră laşilor de aici, vânzătorilor de ţară şi sila faţă de compania străină cu nume de sfânt, Gabriel. Vechiul Alburnus Major ajunge să dea aur pe care unii îl comandă contra unei sume menite să ne ia ochii, cum s-ar face comanda pentru o pizza într-o seară a istoriei. Ei bine, în focul dat ei spre a se coace ardem noi pe nesimţite, de nesimţite. În sosul tâmp al iluziei că vom avea bani. Acei bani vor veni cum au venit americanii după atâta vreme în care i-am aşteptat. Din eliberatori, ei nouă, le-am devenit vasali, noi lor. Primul aur care pleacă e mai greu, apoi ne vom învăţa cu rutina furtului şi cu sclipirea nisipului în ochiul celuilalt, mort. Ca un licăr de viaţă.

Darie Ducan

Niciun comentariu: