sâmbătă, 27 iunie 2009

Echilibru cosmologic

În satele româneşti oricine mai recunoaşte, încă, autoritatea primarului, a dascălului şi a preotului. Această triadă e mâna care ţine satul în raţiune-rugăciune. Faptul că existenţa bisericilor e echilibrată, proporţional vorbind, cu numărul cârciumilor, ţine de o inteligenţă involuntară poate a naţiunii, poate doar a comunităţii. Numai cârciumile sau numai bisericile nu ar fi reuşit să sădească în oameni binele şi răul decât abstract. Rezistă bisericile din credinţă, fără îndoială, dar cârciumile ca un apendice, ca un ataş, ca un anticorp înzdrăvenitor, ele dau tonul relaţiei. Cârciumile sunt injecţiile de întărire a credinţei. Sunt energizanţii ei forte. De aceea niciodată Dumnezeu nu ucide diavolul, pentru că la el e roata de rezervă, pentru că el are cheia de a nu fi toate atât de bune cât să înceapă omul să se îndoiască şi să se vrea el însuşi Dumnezeu. Dar Diavolul nu e temperarea lui Dumnezeu, dacă judecăm in extremis şi acceptăm că Dumnezeu e biserica şi Diavolul e cârciuma. Cârciuma ţine trena bisericii iar biserica îl îngână pe Dumnezeu. Cercetaţi şi veţi vedea că mai mulţi atei sau falşi creştini sunt nu în satele unde nu există biserică, ci în cele unde nu există cârciumă. Cârciuma îndeplineşte funcţia fiziologică a satului, iar biserica îndeplineşte funcţia ei spirituală. Fiziologia se prăbuşeşte mai uşor, nu pentru că ar fi mai superficială, ci pentru că e mai presantă, mai nerăbdătoare, mai animalică. Biserica nu a înţeles asta , că cei din urmă vor fi cei dintâi, şi a greşit de multe ori. Pentru o descriere mai simplă, dar şi mai memorabilă, aş spune că biserica e un balon imens cu heliu cu care se ridică oameni, iar cârciumile sunt sacii lui cu nisip la care se renunţă pe parcurs. Fără ei nu se poate ridica, nu se poate clădi până la un punct. Acest concubinaj Dumnezeu-Diavol ţine de natura umană care îl are în ea atât pe Dumnezeu cât şi pe Diavol. Doar că uneori unul e precum talentele ascunse. Evidenţa atunci fie se roagă, fie se face că se roagă. De aceea avizul de funcţionare, autorizaţia de a funcţiona a unei biserici trebuie să fie pe fondul existenţei cârciumilor săteşti. Acest echilibru radicalizează omul, dar îl ţine în condiţia lui duală corp-suflet. În orice caz mai bine decât înfiinţarea unor bordeluri săteşti în spatele clopotniţei. Acest echilibru nu se formează prin negare, prin alungare, ci prin acceptarea că omul nu îl are numai pe Dumnezeu în el, deşi oricare dintre aceste două noţiuni poate fi retroactivă, astfel încât bănuim care e Diavol şi care e Dumnezeu.

Darie Ducan

3 comentarii:

limax spunea...

ba tzarane, eram intr-o seara intr-un club in care erai tu cu niste mucaliti simandicosi si dreaq stie kum ai apucat tu la microfon de ai citit un cacat de poezie. Am comentat ceva si m-ai trimis in origini. cand te prind te ard

limax spunea...

asa k m-ai du-te dreaq cu versurile tale

Darie Ducan spunea...

limax,

1, minti.
2, în al doilea mesaj se scrie "mai", nu "m-ai".
3, iartă-mă că eşti vierme!