marți, 30 iunie 2009

Dorul de o anume fată

Mi-e, de un timp, foarte dor de cineva. De o fată. De o anume fată. Pe care am iubit-o şi cu care am întrerupt orice legătură de luni bune. Îmi amintesc un vers din Rainer Maria Rilke, "când oameni care se urăsc de moarte/dorm în acelaşi pat, atât de-aproape" şi îmi dau seama că aşa e, atunci când stăteam departe, dar în acelaşi mare oraş, eram împreună, dar azi, în apropiate oraşe nici nu ne mai vorbim.

Îmi e îngrozitor de dor de ea pentru că am iubit-o ca un ţăran manierat, adică radical şi hotărât, cu patimă şi râvnă. Ea a devenit radicală( şi faţă de mine!) prin lipsă. Eu fusesem radical prin constanţă şi dăruire. Ea prin impresie.

Pentru a nu rămâne figuranţi unul în viaţa celuilalt, pentru a nu rămâne figuranţi în oglindă aştept, o rog să dea un semn cât de mic. Fac acest apel la memorie aici, pentru că ştiu că urmăreşte constant acest blog fără să lase urme şi în altă parte nu e de găsit. Sper să citească aceste rânduri. Câh!

Darie Ducan
-------------------------------------------------------------
Lămurire

Nu am permis niciun comentariu al nimănui la această postare pentru că am considerat că e prea personală ca să o las bălăcărită de toţi. Am scris-o aici pentru că era singurul mod prin care puteam lua legătura cu cine voiam. Am făcut un minimum de trafic de influenţă, recunosc. Am luat legătura cu fata în cauză, care se numeşte Ioana. Aşa că referirile din tot felul de comentarii ale altora exclud alte fete. Le rog pe cele care au crezut că despre ele e vorba să nu îşi facă iluzii şi să îşi vadă propria superficialitate. Bănuiesc că e totuşi trist să te simţi vizată şi să nu fie vorba despre tine, nu?

D.D.

Niciun comentariu: