joi, 28 mai 2009

Stricarea folclorului

Una dintre cele mai grave cutume ale deculturalizării în masă, sub aparenta multiplicare a direcţiilor culturale, mi se pare a fi, în ultimul timp, stricarea folclorului autentic românesc, cu precădere a cântecului popular . Ceea ce ne-a ţinut spiritul sute de ani întreg şi profund azi a ajuns un fel de mireasă a tuturor şi, la nevoie, cârpă de vase pentru mâncat rating. În vâltoarea problemelor zilnice numai de asta nu avem timp, din păcate, deşi unii cu asta se ocupă, dar ca un fel de ambasadori dezabuzaţi, ard gazul de pomană. Cultura, scăpată până nu demult, ca o şopârlă, ici-colo, de cenzură, acum intră, ici-colo, ca o şopârlă. O teorie a proporţiilor ar fi de studiat aici dar nu o adâncesc pentru a nu ne spori pesimismul şi jelania. Parcă am ajuns să facem din folclor ceva bun doar de exportat în puritatea sa minunată, în ţară batjocorindu-l ca pe o vrăjitoare prin kitsch-ul nostru cel de toate zilele. Totuşi e foarte grav nivelul utilitarismului la care s-a ajuns. Carisma textelor cântate de unii dintre manelizaţii noştri rapsozi populari e gratuită, măruntă, balcanoidă şi vulgară, în sensul deloc favorabil al termenului. Nu se mai ţine cont de artă, de folclor, de tradiţii decât de foarte puţini interpreţi, cei mai mulţi fiind nişte aparate mizerabile de făcut bani. Jena pentru că unii se poate să chiar fi cântat cândva folclor de calitate mă împiedică să fac prea multe nominalizări, dar nici nu pot privi peisagistic o batjocură naţională manifestată în media, cu precădere în televiziuni şi, la urma urmei, în viaţa reală. Oricine cântă orice, de la Maria Tănase încoace( singura, alături de Grigore Leşe, pe care o mai ascult) declinul muzicii populare a căpătat proporţii prin stagnare şi, de vreo zece ani încoace prin manelizare şi ţigănie. Traseismul stilistic al surogatului de cântec popular care ni se dă, sunt şi posturi tv. execlusiv de pseudofolclor!, e similar cu cel al politicii. Dar noi nu politizăm folclorul, nu îl ideologizăm, cum s-a întâmplat în altă perioadă neagră a istoriei noastre, noi îl imbecilizăm fără de ideologie, kitsch-ul nostru nici măcar de o doctrină a lălăielii nu e capabil. Sunt personaje jenante ca Maria Cârneci, lăutarul în chiloţi, tot felul de tarafuri care modifică autenticitatea unor cântece splendide, deşi balcanice, ale lui Anton Pann sub „justificarea” modernităţii. Aceste personaje apar zilnic la televizor, ca un impozit pentru ochi, dar mai ales pentru ureche. Fericită ziua în care voi putea deschide televizorul, frigiderul sau o cutie de pantofi fără să-mi iasă din ea Maria Cârneci ca jokerii cu arc, însoţită de un taraf de tuciurii şi să facă playback absolut. Fericită ziua în care nu se va maneliza o doină sau o horă autentică şi nu vor mai veni toţi unsuroşii analfabeţi cu nişte contrafăcute costume populare să ne cânte cu banda în spate cântece populare despre Elodia. Măcar fostele, cu colectivizarea, cu toată pătrăţimea lor mentală, aveau suport istoric. Unii dintre aceşti interpreţi de duzină, nimeriţi în muzică precum zambila-n brânză, mai au şi tupeul de a cere drepturi de autor pentru bolboroşeniile lor ca un bazar stilistic. Nu dau voie altora să înregistreze, schimbă versuri din cântece vechi cunoscute de toţi că doar, ce e bunul tuturor la noi e la îndemâna oricui şi, de la vedete de televiziune până la troglodiţi de peşteră toţi scot CD-uri prin care îi fac folclorului cel mai mare deserviciu, nu îl poluează, ci îl distrug. Emisiuni admirabile şi longevive precum Tezaur folcloric nu mai pot face faţă, cu toată strădania lor, afluxului de prostie şi de mercantilism. Toate simetriile melodice din sublimul nostru folclor se duc de râpă când unele fecioare iubitoare de microfon îl îngână cu siliconul din buze. O direcţie cât de cât civilizată a fost cea etno a muzicii noastre, dar am început să distrugem fundaţia casei ca să renovăm acoperişul. Aceste demolări de ordin spiritual, treptat, se încadrează într-un proiect mai mare de distrugere a culturii oarecum înţepenită în frumuseţea ei eternă. Tunuri mari se dau în literatură, în reviste, se tranşează scriitori, dar să ne mai mirăm oare că această valoare a tuturor, care e cântecul popular, a fost prădată nu prin nedifuzare, ci prin difuzarea ei viciată ca să pară ca a căzut de la sine. Un sentiment de noxe străbate cântecul popular! Trebuie să menţionez că a devenit un fel de sport, ca fotbalul, adică o afacere cu bani, poate că nu aşa de mulţi, folclorul, dar aceasta e o trădare a sufletului, pentru bani se cântă oricum, o sârbă cu influenţe turceşti, o ciuleandră ţigănită, oricum, clientul nostru, stăpânul nostru. Nu lipseşte conştiinţa artistică mai mult decât e prezent banul. Lipseşte bunul simţ, fiind înlocuit de şunca de pe ceafă. Ministerul culturii nu poate proteja nimic, nu poate trage prezervativ pe taragoturi, nu poate nimic pentru că are în vârful lui taman brânza în care a fost împlântată această zambilă la care făceam referire. Mă îngrozesc deopotrivă tinereşte şi bătrâneşte de ce văd, de ce aud şi îmi pun problema astfel: dacă poveştile populare, baladele au eşuat în modernitate în bancuri, ele devenind folclor, muzica în ce va eşua? În urlet? În răget? Ne trebuie criterii zdravene de selecţie pentru apariţiile folclorice, altfel tindem să ne ajungă folclorul un terci multietnic, iar de acesta de unde să importăm?

Darie Ducan

Un comentariu:

poison girl spunea...

Folclorul a fost inlocuit de multa vreme de kitsch la noi, incat se pare ca el nu mai exista.
Oricum, bine scris!