duminică, 19 aprilie 2009

Tehnici de intimidare

Foarte recent, cineva care a fost pus în situaţia de a trece graniţa cu Moldova, m-a informat ce se obişnuieşte să se ceară de către vameşi celor care au două cetăţenii, evident, română şi moldovenească: să renunţe la una dintre ele. Această retorică dilemă de sfinx oedipian m-a provocat la următorul text nici măcar literar:


Vameşul din Est

-Alege între-a fi şi a mai fi român!
-Alege tu între mamă şi tată!

-Născutule pe graniţă, alege! Rupe-te, aşchie doar dintr-un trunchi!
Bifurcarea ta din două trunchiuri nu e diapazon ca să dai ton
Plânsului plâns de parcă-ai plânge foame.

-Nu mă rup, vameşe, nu mă rup, nu sunt pământ de flori
Ori stearpă leaţă. Eu nu mă rup deşi acum mi-ai zis,
Eu nu-s născut pe graniţă ca pe un pat, tu ai vârât-o sub mine
Cum ai vârî lopata sub cenuşa uscată a tatălui tău ars de dorul
De-a te vedea întors, risipitoare. Degeaba-l alinţi cu lopata acum.

-Renunţă la o ţară, hai, renunţă!
-La mamă sau la tată? Nu prea pot. Dar ţara-i una.
Tatăl părţi din mama în el are. Mama, coastele toate-ale tatei.
Mama se roagă în faţa pipei lui, fumând pământ de graniţă cu dânsa.

-Alege sau nu treci, alege-odată! Fie român, fie basarabean!
-Mai bine graniţa o trec bucăţi ca hrană într-un câine
Care merge să stea covrigat lângă podul unde l-aţi ucis pe Vieru.

-Român, de eşti, nu treci, deşi eşti frate-al meu, nu treci.
-Eu nu român, rămân! Român mi-s până îmi dă viză moartea.

-Hai, treci odată, dacă treci. Renunţă. Scoate, pune jos din buzunare tot ce ai:
Brichete, pixuri, mărunţiş, monede, părinţii tăi şi doinele şi cerul,
Istoria şi ţara ta, dar mai întâi ciorapii din picioare, să n-aduci oboseală din vecini.
-Pun, mai jos decât e el n-am cum să pun pământul!

-Treci sau nu? Ori mama ori tata?
-Deşi sunt una,-i vreau pe amândoi că rădăcinile li-s răsucite ca multe mâini în rugă.

-Nu treci, să înţeleg, nu vrei?!
-Nu trec, dar te privesc în ochi acuma, sunt bani pe ei fiindcă eşti mort,
dar şi-aşa mort tu ai treizeci de ochi în spatele a treizeci de pleoape,
cu ei toţi scoşi şi sângerând pleca-vei şi tu când nu ai să mai poţi
cu plânsul a trei vieţi să umpli golul mamei, mulajul ei după Plecare.


18 aprilie 2009

Darie DUCAN

2 comentarii:

Alina spunea...

Gandesti foarte profund! Sunt complet de acord cu ceea ce ai vrut sa demonstrezi mai sus. Pari un om care stie ce vrea si ce trebuie sa faca pentru a se face inteles. Am sa-ti cumpar cartile pentru a citi intreaga ta opera. Vreau sa te descopar!

Darie Ducan spunea...

Mersi,

Nu Alina, ci a alina!