luni, 6 aprilie 2009

Ţara în care trăim

Doamne,în ce ţară trăim? Parcă e un criminal pe care trebuie să-l iubeşti. Parcă îi speli prosoapele pătate de sângele crimei cu mult balsam, ca să îi fie moi şi să îl mângâie. Îl mângâi ca să nu plângă şi îi faci un ceai cald. Cu scorţişoară.

Doamne, în ce ţară trăim? În fiecare zi se fură plăcile de beton pe care pleci la serviciu, dar şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. În fiecare zi se iau pavelele pentru a răsări de fapt iarba, ca să fie paradisul vizibil, un loc cu verdeaţă, un loc cu odihnă, de unde a fugit toată-ntristarea şi suspinul.

Doamne, în ce ţară trăim? Uneori aici ar trebui să se vândă doar bilete dus, să plece până şi legendele de aici, să râmână numai scrumul şi un bec aprins, ca să nu vină ungurii şi să se aşeze zicând peste un timp că au fost primii.

Ce ţară e asta? Fără nimic, industrie, tămâie, draci, piersici, algocalmin şi umbrele. Cultură? Hă? Ce-i aia? Asta se face cu păr de pe ceafă? Nu. Atunci nu e. Flotă? Nici. De când au vândut-o, cuvântul "nave" mai există doar în "n-avem". Ce ţară e asta? În fiecare zi pământul se abţine, râmele nu mai ies după ploaie, ci după pişarea oamenilor care cu jeturile pălesc un calendar cu sfinţi.

Doamne, în ce ţară trăim? În ţara premierului Scăunel, în ţara unui premier cât punctuaţia şi a unui preşedinte cât puntea. În ţara în care legea e inversă, unde dacă te atacă un infractor în casa ta, tu faci puşcărie şi, mai mult, el rămâne cu casa. Ţara în care voma beţivilor se întoarce ca un fiu risipitor şi îşi mai urmează traseul o dată.

Ce ţară e asta? Parcă e un criminal pe care trebuie să îl iubeşti. Ţara asta e Josef Fritzl, animalul din beci care a făcut copii cu fata sa şi a sechestrat-o zeci de ani. Aceasta e România actuală, un incest perpetuu, o gratie de graniţă care şi-a inventat puşcăriaşul, românul de rând.

Ce ţară e asta? Oricât s-ar zbate o pasăre Phoenix într-un borcan cu miere, tot nu poate uita că, în fond, viaţa e arsă, amară şi limitată. În curând, că tot vine Paştele, vom fâlfâi sub învierea noastră ca un spital de arşi sub crustă.

Darie Ducan

5 comentarii:

andreea m. spunea...

Darie,

Pamfletul tau e dureros. Chiar foarte violent si dureros. Parca l-ai scris in pragul unui razboi mondial. E fantastic de puternic.

prewedoi spunea...

Mai e kolosal! Pe bune.

Anonim spunea...

Iti multumesc pentru ca existi!

Anyry spunea...

Pamflet scris în stilul tău indedit pe care îl admir. Din păcate ai dreptate, este trist şi adevărat ce se întâmplă...

Darie Ducan spunea...

Va multumesc...