duminică, 26 aprilie 2009

Sentiment închis

Sentimentul că suntem copiii concepuţi în timpul penelor de curent din anii 80 ai secolului trecut, că părinţii noştri nu se întâlneau decât în bezna becului, că ei consumau energia pe care becul o stagna, e copleşitor.

Cât Ev Mediu trebuie să nu ai în tine ca să nu simţi asta? A fi copil făcut în pene de curent e mai rău decât a fi bastard, mai rău decât a te fi născut în urma unui viol, eşti nu ca un lucru scris, ci ca încercarea pixului, să vezi dacă scrie, eşti o acţiune din plictiseală, o tragedie a plictiselii de dimensiuni ontologice.

Dacă s-ar fi putut cuantifica frecvenţa penelor de curent, după nouă luni s-ar fi putut lumea aştepta la mai multe naşteri, la mai mulţi copii. Însă tristeţea noastră nu poate fi din New York, unde până şi o pană de curent e istorică, ci e una de unde tragedia nu e nici măcar o repetare a spectacolului, ci un bis al afişului.


Sentiment cutremurător de bastard fără vină, duplicitate sexuală între taţi şi electricieni, între mame şi prize. Cruntă durere! Să fii, să te naşti, să exişti cu mize mici, născut doar fiindcă nu era lumină, tu, care ar fi trebuit să fii lumina lor, a părinţilor tăi. Cu ce putere mai poţi fii tu lumină când tu şi fraţii tăi aţi fost făcuţi la distanţă de-o pană de curent? Să fii bastard care să dea lumină? Oare? N-ar mai fi noapte nici în amintiri.

Darie Ducan

Niciun comentariu: