miercuri, 15 aprilie 2009

A scrie de post sau a posti prin scris

S-a întâmplat să întreb o femeie clasicul, deschizătorul de conversaţii "ce mai faci?". Această banală, stereotipă şi comună întrebare, pusă doar contra tăcerii mai mult decât interesului real, poate scandaliza atunci când se adânceşte în sensuri şi când devine problematică.

De fapt noi intelectualii problematizăm mult şi prea des, ne scărpinăm peste cap cu mâna dreaptă la urechea stângă. Aşa am zis să fac şi eu în buna tradiţie a omului problematic român. Ce mi-a răspuns femeia că face? Mâncare de post. Mi-a zis simplu: - Fac mâncare de post!

Dacă m-ar fi întrebat ea pe mine ce fac, i-aş fi răspuns: - Scriu de post! Simplu, firesc, aproape banal: -Scriu de post! E bulversant pentru mine acest aparent calambur, dar gravitatea lui deconcertantă îl duce spre aproape metafizic.

Ce înseamnă a scrie de post? A scrie despre perioada postului? Nu. A scrie cum ai mânca, adică puţin sau deloc? Nu prea cred. A scrie de post! Cum vine asta? De la hrana fizică la hrana spirituală hrane ale mele de tot felul mă umblă de la un capăt la altul ca nişte eroi hugolieni şi eu tremur ca pământul sub paşii lor imprevizibili.

Să scrii de post înseamnă să scrii pur, eliberat de convenţii, de mode, de critici, să scrii tu cu tine. Aceasta e implicit o înălţare, ceea ce presupune post, e ca şi cum foamea ţi-ar scobi în pâine ca să doarmă acolo la noapte. Iată cum scriu de post!

Dar se poate şi să posteşti prin scris, aceasta e o cădere în tine, deci o apropiere de Dumnezeu. Când cazi prea mult in tine nu poţi să te ridici spre exterior ca să mănânci, ci mănânci fructele arborelui intern al antecesorilor tăi, asta dacă nu poamele lui ţi s-au făcut negi pe trup devenindu-ţi fructe oprite.

Darie Ducan

Niciun comentariu: