joi, 2 aprilie 2009

Mersul pe jos

Oameni, oameni. Da, oameni, exact ca în frumosul cântec al lui Aurelian Andreescu, oameni, zilnic oameni, dăm de oameni pe străzi, în pieţe, în autobuzul 336 ca şi în 381, în metrou, la toate staţiile, peroanele. Oricâte am înşira, chiar şi în "etc." vom da tot de oameni, oamenii sunt peste tot. La scările rulante din metrou, mai ales la orele de maxim trafic, să zicem orele 18 sau 20 e o buluceală grozavă, ca în orice mare oraş. Dar pe unde sunt scări, în acelaşi sens, pe unde ar trebui să urce lumea nu e aproape nimeni sau, oricum, puţini. Ne e lene şi să urcăm nişte scări. Hristos a urcat Golgota cu crucea în spate, noi nu putem urca nici măcar o amărâtă de scară cu picioarele noastre. Suntem obosiţi după o zi de muncă, ce să spun, urcăm pe scări rulante năduşiţi ca nişte porci cu scroafele lor alături, porci ce, când trec prin faţa bisericilor îşi fac cruce cu copitele lenei. Celovek, ce frumos sună acest cuvânt! Măcar acum, că vine primăvara, să umblăm cu picioarele noastre şi numai ca să demonstrăm că nu le avem ca să nu ni se julească sexele când ne-am târî...

D.D.

Niciun comentariu: