sâmbătă, 25 aprilie 2009

Inerţia ca motor

Văzând valenţele literare ale mogulilor, fanteziile lor de adolescenţi, cu fecioare despletite, călinesciene, imi dau seama că România e o ţară literară, eminamente idilică şi eminescianmente potrivnică, de frondă, de ruptură. Asta o vedem începând de la publicistica lui Eminescu,după ce evidenţa ni se arată, şi o putem consfinţi prin atitudinea poeziei lui Nicolae Labiş, în "Lupta cu inerţia".

România merge din inerţie, ea nu are puterea de a pune frâne, nu are curajul riscului minim, ci e inertă. Această inerţie e numită de către Traian Băsescu motor. De când inerţia e motor, domnule preşedinte? De când lipsa de frâne e voinţă şi nu nebunie? De la Schopenhauer încoace numai dumneavoastră radicalizaţi voinţa mutându-i cetrul de greutate vădit în afara ei. Inerţia e motor? Păai cum, că dacă i-am pune două fire nici măcar un bec n-ar putea lumina. Ce fel de motor e acela? Până şi energia căderii unei frunze într-o toamnă vulnerabilă dă mai multă energie politică decât inerţia pe care dumneavoastră o numiţi motor.

Focalizaţi-vă atenţia să numiţi motorul motor şi nu altceva şi luptaţi cu inerţia, vai, anticomunist!, nu o numiţi voinţă, ca nu cumva în "Lupta cu inerţia" să fiţi nu Traian Băsescu, preşedintele jucător al României, ci tramvai.

Darie Ducan

Niciun comentariu: