luni, 20 aprilie 2009

Ca trăznit

Sunt momente, lucruri, situaţii care ne par clişeistice, pe lângă care trecem de multe ori, la fel cum trecem în fiecare an prin ziua morţii noastre fără ca măcar să o bănuim. Poate chiar atunci râdem, poate chiar atunci ne simţim minunat şi petrecem cine ştie în cinstea cărui eveniment mărunt.

Am vizionat un film trist dar adevărat despre viaţa românilor în comunism, în a doua jumătate a anilor 80, în, poate cea mai neagră perioadă a vieţii lor, cu cozile la carne, lapte, ouă, cu cozile la a fi ei. M-a înfrigurat. Desigur, nu e prima dată când văd un astfel de film, cu "adidaşii" cu copite pe care erau românii siliţi să îi mănânce din lipsă de altceva.

După ce s-a terminat filmul, flămând, inconştient, m-am dus către frigider să mănânc ceva. Am deschis uşa iar pe primul raft de sus, pe o farfurie trona(sau zăcea, încă nu ştiu!)un pui întreg afumat, tolănit comod pe farfurie, cu cuţitul înfipt în spate, gata să fie tăiat.

Am mâncat cu o poftă de animal fără să bănuiesc nimic, fără să presupun ceva. Deşi mâncasem suficient înainte, mi-a fost foame. Oare de ce? Când am terminat mi-am dat seama şocat, ca trăznit, că mâncasem cu toată pofta cu care se putea mânca după conectarea la un astfel de film. Poftă inconştientă. Asta mi-a dovedit că filmul a fost excelent. Spun asta fiindcă îmi e teamă să recunosc că realitatea e mai tare.

Darie Ducan

Niciun comentariu: