marți, 10 martie 2009

Parabola comunei primitive

În ultima perioadă m-am convins că suntem nişte patrioţi progresişti, nu contează că progresăm înainte sau înapoi puncte puncte, ci că ne mişcăm. Comuna noastră primitivă parcă îşi alege în fiecare dimineaţă legile fizicii conform cărora nu mai e noapte după ce constată că în cana ei de cafea nu mai e decât zaţ. Şi se alipeşte altui judeţ şi altui judeţ şi altui judeţ ca o ameobă în funcţie de cât manelism şi ce mlaştină mafiotă sunt acolo. Cum secătuieşte un judeţ, cum hop, comuna noastră primitivă e trasă de primarul ei, un dandy cu prohabul plesnit, afară din cosmosul ei de colcăire. E urcată o verigă pe scara lui Darwin sau a lui Iacob, pervertiţi amândoi, ajunşi amândoi terci de spălat pe picioare, la ce bugete deflorate cu tunul au sectoarele lor de activitate. Unul s-a angajat să rânească balega la Zoo, celălalt face lifturi şi pardoseli, să urce duhurile la cer, că singure nici pentru asta nu mai au vlagă în ţara în care şi Thales din Millet dacă ar fi trăit ar fi înălţat statuie cloroformului, nu apei.

Comuna noastră primitivă încearcă să acceseze nişte fonduri europene pentru cumpărarea de blănuri noi pentru funcţionarii din primărie, pentru aducerea nepoatelor din îndepărtata Napoca, pentru cârpirea pielii pe ceafă a celui care o are până înspre frunte şi a debarasării de veşnicul coleg de poze, rârâitul grădinar la trei trandafiri, care doar prin graţiile lui Augustin Buzura, din ultimul său roman, rămâne în istoria acestei ţări ca trompet sau orice alt fel de pet. Chiar şi căderea se numeşte virtute în comuna noastră primitivă, se merge, nu batem pasul pe loc, iar impactul cu solul ţine şi loc de aplauze, deşi zilnic locuitorii sunt scoşi de oficialităţi în faţa caselor lor, pe trotuare, să măture scrumul pe care în fiecare noapte o pasăre a economiei româneşti îl lasă la porţile lor venind să se zbată şi să moară la fiecare în parte. Numai că niciunul n-o primeşte. Toţi dorm buştean. Încep să cred, ca un naiv ce sunt şi ce prefer să fiu, că a dormi buştean derivă semantic din somnul unora atunci când alţii taie buştenii, şi nu din a dormi de să se poată tăia buşteni pe tine. Iată-ne, Dumnezeule, cum gibonii comunali modifică expresiile limbii române când singura limbă pe care o ştiu vorbi corect e muta vulgară. Pe cea cultă n-o ştiu, să dea Dumnezeu să nu se inventeze o metafizică a şmanglelii pentru că vor deveni docţi şi mai că îi vom admira şi îi vom publica la Cumanitas.

Nu e niciun leu, nu e niciun corb, nu acestea sunt animalele ce luptă în balcanoparanoica noastra salată politico-mafioto-virgină, ci purecii de mătase, aceia care când te pişcă sunt soft, dar, economic, îţi strică hardul! Dar ce triburi înglobează Comuna noastră primitivă? De la triburi media la industrii mutate, de la agricultură din care s-a exilat şi pătlăgica la accizarea brichetelor şi a şaibei, de la exportul total la exportul în serie de ficat uman, plămâni şi spline. Ne vom exporta în curând şi flegma! Ca să simtă proprietarii senzatia de a fi robii plini de virtuţi ai unei ţări care se ciuleşte ca o ureche nu să se audă ci ca să semene şi cu o gură, să se mintă frumos că-i şi emiţător. Foarte des vedem oameni care îşi duc rutina de mână ca pe un copil la şcoală şi care, de posac ce e se risipeşte pe drum, se surpă în sine pur şi simplu. Oameni care stau în metrouri cu mâinile atârnate în sus, ca nişte maimuţe pe arhetipala noastră cracă!... Sentimentul de văduvă mereu, la a nu ştiu câta mână e la fel de pedepsitor ca un mariaj cu moartea, dar în comuna noastra primitivă marea trinitate: primarul, popa şi dascălul sau, după caz, cârciumarul, se ocupă cu îngroşarea cefei – gest omolog curăţării coroanei regale înainte de încoronare. Şi tot aşa, masăm cu toţii o ceafă de 2000 de ani şi ne chinuim prin fonduri europene şi fundături româneşti să facem o autostradă pâna la buda din spatele casei, nu pentru a o folosi, ci pentru a şti că există la nevoie, dacă simţim să scuipăm, singura noastră fiziologie de la Iuda încoace! Măcar atunci când ne va fi sete vom avea gata făcută fântâna, dar Comuna din Paris va bea vin la Congresul Tuturor Comunelor! Diplomaţia din Comuna primitivă şi Comuna din Paris va poposi din comună în comună şi va afirma cu piper pe limbă că de proba CTC a trecut numai muta vulgară, limba în care te aştepţi ca orice cuvânt să însemne ceva dar mai cu seamă să pară altceva într-o ţară care dacă şi-ar face cruce cu autostrăzile, până să ducă mâna la piept, final, Dumnezeu ar muri şi am crede că Amin e valută adusă de prin alte părţi de şoferii de tir neolevantini. –Frate, schimbă-mi, bre, şi mie un milion de amini...!

Darie Ducan

Un comentariu:

Anonim spunea...

Foarte fain articolul Darie. Te recunosc în el! Felicitări sincere!