duminică, 15 martie 2009

Cultură pe sub mână

Destinul lumii îmi pare zilele astea că miroase a fum de cărţi ude. Ne înecăm şi tuşim ca de bronşite galactice, gol, fără ecou, asubstanţial, băţos. Ne vărsăm limbile afară trăgând după ele sensurile adevărate ale limbilor, acelea de graiuri. Dar nu, nu suntem beţivi, suntem oameni trişti ce văd cum anticariatele se închid şi se golesc de cărţi înainte exact cum gâtul mielului sacrificat se scurge de sânge. Puţin câte puţin, lent, totul sub aburul mincinos al unei lumi tot mai standardizate pe zi ce trece şi pe carte ce arde. Nu mai vorbim că se închid librării, oraşul în care m-am născut, Târnăveni, o localitate de 30 de mii de oameni nu mai are nici măcar o librărie, ci o papetărie, în locul ei făcându-se o bancă. Oraşul falimentar, plin de bănci, e o iluzie mai mare decât chiar morile de vânt cu care a început să lupte scriitorul. De ar avea oi tot ar fi bine! Se închid librăriile, dacă nu s-au închis în micile oraşe sărăcite şi rutiniere unde sfincşii de fier ai unui regim trecut întreabă fiecare în parte:cine e mai puternic decât mine? Anticariate tot mai multe se închid şi în marile oraşe. De pildă cel din spatele Universităţii din Bucureşti, unde o doamnă parcă de altădată, din epoci mai fericite şi mai amabile ca aceasta, vindea cărţi cu o blândeţe de aveai impresia că ţi le dăruia. Am văzut-o tristă cum vindea ultimele cărţi. Am cumpărat două, mai mult ca să nu o văd tristă că nu îşi poate vinde marfa şi rămâne cu ea pe cap până la termenul evacuării. Am întrebat-o dacă un protest ar fi util, un articol în ziar,un ...război cu toată lumea. Mi-a răspuns tristă că e zadarnic, că locul e privat şi se cere eliberat ca o cameră de hotel unde ai stat o noapte. Vine ora 12 când trebuie predată cheia, ora când cineva va schimba aşternuturile şi prosoapele spre a pune unele curate în aşteptarea altuia, a unei bănci sau a unui magazin care să renteze. Din acest anticariat am amintiri frumoase, aici l-am cunoscut pe Ştefan Agopian, într-o altă zi m-am oprit cinci minute să văd ceva cărţi pentru că venisem mai devreme să mă întâlnesc cu o fată ce mi-a devenit mai apoi iubită. Altădată am dezbătut cu Tudor Octavian pe tema blogurilor şi a tinerilor autori, altădată am avut opinii politice, altădată am găsit o carte de-a mea etc. Intram acolo ca-n biserică, azi nu mai e. Comunismul a dărâmat biserici, capitalismul doboară librării şi anticariate! Desigur, realist vorbind, pentru un oraş ca Bucureştiul, închiderea unui anticariat fizic vorbind mic, nu e un capăt de ţară, dar poate fi un început, pe când desfiinţarea ultimei librării din Târnăveni, oraşul lui Petru Maior, oraşul unui om care făcea cultură când nu se ştia nici citi, dar cel puţin nu se simţea monstruos! e un adevărat dezastru spiritual. În perioada interbelică, în Diciosânmărtinul devenit în 1941, printr-un ordin al Mareşalului Antonescu, Târnăveni, exista o librărie mare "Cartea Românească" cu legătorie proprie, tiparniţă proprie şi literatură atât clasică pe cât şi locală. Azi nu mai există nicio librărie. Practic nici măcar un volum de Eminescu nu ai de unde cumpăra, asta în timp ce în urmă cu câţiva ani erau vreo patru librării. Nu mai e niciuna, să nu ne închipuim că există anticariate. Există numai bibliotecile care dacă ar fi fost private, s-ar fi desfiinţat demult, devenind morgi sau cârciumi. Aceasta e, luată la bani mărunţi, problema culturii contemporane, că într-un oraş amărât şi plin de tei, Doamne cât tei e acolo! nu poţi cumpăra un volum de Eminescu pentru că nu ai de unde. Asta cu atât mai mult e grav cu cât se presupune că Eminescu a trecut pe acolo şi a scris acolo. Dar nu e vreo vină locală aici, ci a unui sistem care înţelege cultura întocmai ca măcelarul bijuteriile în filigran. Aceasta e o problemă capitală a culturii contemporane în timp ce noi dezbatem dacă România literară să aibă 24 sau 32 de pagini!

Darie Ducan

Niciun comentariu: