luni, 2 februarie 2009

Microfonul, noua Ană în zidurile românilor

Guvernul Boc, acela care stă ca mortarul între două cărămizi şubrede, dezlânate, a încropit o ordonanţă, în maniera masturbărilor de plictiseală, care să sprijine siguranţa statului. De drag de cetăţeni a făcut el asta, mânca-i-ar mama de românaşi! Să nu mai poată ei avea nici măcar intimitatea minimă, să le ascultăm telefoanele, să le citim scrisorile, mesajele, să îi cotrobăim până şi în saliva de pe timbre să vedem, printr-un proces chimic numit bocalizdă ce au mâncat cu o zi înainte la cină şi cu cine. Mic de abia încape într-o păstaie de fasole, dar rău şi pervers, nenea nostru e un curios fără limite. El oare sau nenea celălalt mai mare? Care pe care? Că doar care sub care ştim. Noi fiind cel mai jos, şi asta ştim, dar periculoşi,... aţi ai dracului de cetăţeni care ne încăpăţânăm să şi vorbim, să şi trăim, să şi scriem scrisori. Că doar discursurile tip, nu ne ajung! Pe lângă faptul că le putem utiliza ca pe sfintele scripturi, ei, prin ele ne furnizează şi un limbaj de lemn cu care iarna, făcând foc ne putem încălzi oscioarele. Nici asta nu ne ajunge? Mama noastră de gângănii!

Bocalizda e un proces chimic pe bază de polimeri, retehnologizat, de la fosta conducere comunistă a ţării, prin care în fiecare nucleu al unei celule umane se bagă un microfon, iar în citoplasmă câte un scriitornic mic, ce dă cum subsemnatul prin epidermă, ieşind ca un fir de păr pe ceafă. De fapt mătreaţa asta e, sunt informările scrise, bucăţi minuscule de hârtie cu dări de seamă despre noi, jurnalul de la capul patului Iudei. Trecând de securistica asta internă, că şi bisturiul a-nceput să taie trimiţându-şi în pacienţi, ca solie, un microfon, să ne concentrăm asupra faptului că aceste operaţiuni pentru binele nostru public, totuşi, costă. Cine le plăteşte? Ei? Guvernanţii? Fac ei asta pentru noi, ca nişte părinţi ce ne plătesc îngeri păzitori zilieri care să ne treacă strada? Vax. Tot noi plătim, prin facturile mai mari la telefon, după principiul că dacă îţi cumperi o căciulă de oaie plăteşti şi iarba pe care oaia a păscut-o.

Un banc sinistru din vremea polimerilor arată doi oameni care discută prin corespondenţă, unul în ţară iar celălalt afară. Cel de afară, ştiind că vor fi citite de securitate scrisorile, îi transmite cumva celui "captiv" dacă e bine în ţară să-i scrie orice, dar să-i scrie cu cerneală albastră, iar dacă e rău, să-i scrie tot orice bazaconii, dar cu cerneală roşie. Scrisoarea ajunge cu chiu cu vai, deschisă şi închisă de securişti, întocmai ca o budă publică, iar în ea expeditorul laudă bunăstarea sistemului comunist, înflorirea sa fără omidă, iar în final adaugă antologic că de toate se găsesc în R.S.R. numai cerneală roşie,...aţi ai dracului, nu! Acum putem avea orice fel de cerneală că nu mai contează câtă vreme noi înşine plătim pentru încălcarea drepturilor noastre minime cetăţeneşti. Noi suntem sepia ce se îneacă tocmai cu propria sa cerneală, ce parcă tocmai de aceea există, nu pentru a o apăra.

Prin asta ridicăm şi învăţământul, însă şcoala vieţii, că dacă ni se predă intensiv cursul despre furatul căciulii proprii, o vom fura fie că e, fie că nu e de oaie, bucuroşi că, odată cu ea am furat şi terenul unde a păscut acea oaie sau măcar iluzia lui. Desigur, la rădăcina fiecărui fir am avut grijă să montăm câte un vrej de microfon, ca nu cumva să-i treacă ierbii prin cap să-şi mute sevele mai spre canabis, vezi Doamne! Am avut grijă să nu scape nimic de ascultare, căci, vorba lui Nichita Stănescu, unde va apărea o gaură va fi pus un zeu, cine e zeul nenelui nostru? Desigur, microfonul. Vom instala microfoane în cariile pensionarilor, în suzetele pruncilor, în sandvişurile şcolarilor şi până şi sămânţa masculină, înainte să fecundeze ovulul, va zice, doi-zece, doi-zece, probă de microfon, spre a se asigura că...viitorul sună bine!

La temelia oricărei societăţi moderne trebuie adusă o jertfă, iar cum sângele scurs al unui cocoş nu e îndeajuns, trebuie adusă o Ană, ca lucrarea democratică şi liberă, unde intimitatea publică e venerată, să dureze. Astfel microfonul e noua Ană în zidurile românilor, pus în joaca de-a drepturile omului, zidit până la fir, până la întrerupător, până la emiţător. Nu contează că se enervează populaţia, că sare nervoasă şi face latent proteste. Oricând se pot inventa Gorbunovi care să arate contrariul. Vedeţi de ce e bună interceptarea? Ca să nu vă găurească vreun presupus damblagiu care fură arme şi fuge în peisaj cu ele. Şi să vă mai spun ceva: chiar şi în găurile alea de vi le va face el vi se vor pune microfoane, să audă cu toţii cum muriţi pe banii voştri.

Darie Ducan

11 comentarii:

Anonim spunea...

Darie,materialul acesta e EXCEPŢIONAL !

T. spunea...

Darie,materialul acesta e PENIBIL!

andreea m. spunea...

E minunat Darie textul

poison girl spunea...

Foarte frumoase textele tale, însă poate ar trebui să mai pui şi nişte poezie, aş fi interesată să citesc mai mult de la tine :) sper să îmi îndeplineşti dorinţa :P

ileana spunea...

ce frumos, un search pe google dezvaluie multe, dar cu ce ocazie am onoarea? :)

larisa spunea...

wow. Darie, pentru articolul acesta te iubesc.m-am cocarjat de ras...

liv spunea...

penibil

Anonim spunea...

Penibil eşti tu, Liv ! Ai ieşit de sub unghie şi faci ...gât!

liv spunea...

Anonime, eşti atât de subţire la creier, încât nu pot să-ţi transmit decât să te uiţi în jur şi să încerci să respiri aer curat. Uita-te fără să încerci să înţelegi, ca n-o să poţi, şi măcar retina umpleţi-o de imagini, pentru că-n surogatul ala de creier n-are ce intra. Deci, vorba poetului, asculta, priveşte şi taci! Sau, cum a spus Brucan: "tu când vorbeşti cu mine, să taci!"

liv spunea...

umple-ţi-o

Anonim spunea...

Liv,când voi vedea ceva scris de tine vom mai discuta.Literatură, bineânţeles, şi nu acuze ieftine ! Până atunci...pa!