duminică, 15 februarie 2009

Damful legii

În ţara în care guvernul îşi schimbă mai des ministrul de interne decât şosetele, fapt care, desigur arată stabilitatea sistemului nostru gângav, se transportă arme furate pe străzi ca buchetele de panseluţe duse de scufiţe în păduri concesionate şi ele pentru lemn cherestoilor de azi şi ieri. Expresia "nu e pădure fără uscături" devine încet-încet "nu e bancă fără jaf". Între jafurile constante de la bănci, din disperarea declinului financiar al perioadei, poliţia scoate capul plăpândă ca un ghiocel mustrând nu hoţii pe care se presupune că ar trebui să-i prindă, ci conducerea băncii că nu are camere de filmat. Normal, că dacă era o casă nici nu se oboseau pentru indicii, aşa e mai greu, praful de amprente e prea scump, munca de birou e prea dulce.

Poliţia trăieşte numai din imagine. E prea comodă să fie şi altfel, când se fură arme, filtrele făcute pe drumurile de ţară ca în vremea zaverei se înmulţesc ridicol, ca şi când armele ar fi transportate oricum, mai ales că nu se ştie exact când au fost furate, paza la noi fiind "atât de" atemporală, că parcă paznicii efectivi de noapte ar fi picaţi direct din universalitate. Asta pentru că tot ne punem noi valorile la coada vacii!

Gorbunovii de rând, tot felul de alde Terorică şcoliţi cu praştia prin damf mediatic vin şi ne umplu ecranele ca să cădem în fund uimiţi de puterea poliţiei noastre. Să credem în ea şi în siguranţa pe care ne-o asigură. Nu contează că un poliţist neaoş şi hotărât să respecte legea a oprit o salvare cu o tânără rănită ca să îi verifice actele şoferului, cu toate că o viaţă e prioritară unui control de rutină...

Maximum de penibil pe care poliţia română l-a arătat, poate chiar din istoria ei recentă încoace, a fost realizarea unei conferinţe de presă prin care un puşcăriaş, Serghei Gorbunov, a fost adus în faţa opiniei publice să spele ruşinea poliţiei române. Vă daţi seama dacă un puşcăriaş poate îmbunătăţi imaginea poliţiei române, cât e ea de murdară! Tocmai acest fapt a murdărit instituţia statului irecuperabil, niciun detergent nu va mai putea să o spele. Nu prea e normală o realitate în care Omul Negru e Crăiasa Zăpezii şi Emil Boc îşi usucă şosetele la suflul unei explozii în piaţa publică, pentru că schimbând ciorapii mai rar ca miniştrii e mai mult, e posibil.

Parcă pe timp de pace, Boc e un tribunal militar şi orice grenadă ar putea fi o virgulă între doi şefi ai derulării ministerului de interne, doar gloanţele oarbe au avut de unde învăţa să fie oarbe.

Darie Ducan

Niciun comentariu: