miercuri, 21 ianuarie 2009

Ilegaliştii normalităţii

De multe ori m-am întrebat dacă se poate face rău în masă printr-o lege, când tocmai legile ar trebui să fie factori de echilibru şi îndrituire. Ne trezim acum în ţara cu un preşedinte paranoic şi un premier ca un prepuţ, în ţara în care se aduc bani la buget din fardul actorilor şi se are grijă de mediu nu stârpind defrişarea pădurilor, ci prin interzicerea comerţului cu pungi greu degradabile natural, că se poate. Da, da! Ne trezim că se poate! Acum s-a stabilit prin lege că e obligatorie înregistrarea apelurilor telefonice, a sms-urilor, a e-mail-urilor tuturor. Se încalcă dreptul la intimitate! vor striga unii. Pentru a nu mai fi înregistraţi au murit nişte tineri la revoluţie! vor completa alţii, cu toţii având dreptate în naivitatea lor. Şi până acum se înregistrau, se ascultau telefoanele de către specia cu ochi albaştri şi cu multe urechi(aşa cum în Dali femeile au multe sertare!), se ascultau în prostie, abuziv. Acum, tot abuziv se ascultă, legal! Cum putem să ne simţim când un preşedinte luptă cu sechelele comuniste într-o ţară în care ele înfloresc prin metodele lor de odinioară, luându-şi prerogativele lui Dumnezeu?
Acum intimitatea noastră e violată legal şi, în curând vom ajunge, dacă nu ne va deranja, să ni se pară normal ca, în cutiile poştale, scrisorile să ne vină gata desfăcute. Să ni se pună camere de luat vederi în camere, conectate la nişte ecrane uriaşe, să fim văzuţi când ne bem cafeaua sau în momentele noastre de cuplu. Nu printr-un muşuroi locativ, gen administraţii de bloc, prin pâră reciprocă ne vor controla, nu prin alţii, ci prin noi, prin mesajele, scrisorile noastre, prin e-mail-urile noastre, vom colabora obligatoriu. În curând îşi vor lua dreptul de a ne înregistra şi mimica atunci când le privim discursurile. Cine? Cum cine! Ei, evident ei! Ne zicem probabil, acceptând, că atâta vreme cât nu ne omoară, e bine. Da, în fond e normal să fim urmăriţi, să vorbim în baie, cu apa pornită şi cu iluzia că şi prin duş se uită un ochi plin de cataracta veacului. Mai mult, dacă ne vom împotrivi urmăririi, dacă vom vrea intimitate, vom fi pasibili de închisoare. Iată cum se schimbă spectrul şi înţelesul situaţiei unora dintre foştii colaboratori. Prin empatia globală, ei par de înţeles, dar parcă nu de iertat. Aproape că devenim ilegalişti prin tot ce facem, ilegalişti ai normalităţii. Evident că nu stă nimeni să citească zeci de milioane de stenograme telefonice, sute de mii de e-mail-uri, dar numai ideea că ele există la alţii decât aceia cărora le-au fost trimise e frustrant şi parcă te pune în gardă. Parcă nu vom mai fi aceiaşi. Chiar şi acum, când zgârii aceste rânduri pe foaie, o fac cu apa curgând, ca să nu mă audă cineva, parcă îmi modific grafic scrisul, să nu mi-l recunoască grafologii ce-l vor citi, la securitate. Dacă nu vedem abuzivă această măsură aşa ne vom simţi cu toţii, nişte fugari. Ei ne vor asculta, cică din motive de securitate. Ei? Care ei? Cum care ei?!!!

Darie Ducan

Un comentariu:

Vasile Andreica spunea...

Sora-mea (16 ani) si-a schimbat parolele de la mail si de la calculator.
Ar fi de ras daca n-ar fi de plans.