marți, 18 noiembrie 2008

Sfântul Petru nu candidează!

România e o ţară minunată, cu munţi, cu câmpii, cu lipsuri... Cam aşa ar începe descrierea ţării noastre în lista Sfântului Petru, portarul, la care tot stăm la coadă, de ani buni, pentru normalitate. Nu ar fi bizar să afirmăm că Sfântul Petru cam bate pasul pe loc în ceea ce ne priveşte fiindcă simte că nu în Danemarca e ceva putred, ci la noi.
Suntem în toiul campaniei electorale, în toiul unei disperări de a fi ales care ne exasperează, deşi înţelegem însemnătatea ei, deşi înţelegem că tot soiul de oameni vor veni să ne conducă, iar nu să ne reprezinte. De la oameni culţi la marţafoi, de la găini la curci şi coţofene, printre ei, rar ca sarea în bucate, şi oameni oameni. Brusc din fiinţe vii cu nevoi devenim ştampile. Pe cei din conducere nu-i mai interesează că ne dor oasele, capul, că unii mai avem reumatism, gâlci, ciumă, lepră, sida! Că ne e frig sau nu ne e frig în case! Că ziua de mâine sună bine sau nu! Că trăim! Ei ne cred ştampile şi ca salarii ne vin rezerve de tuş, mânere de lemn pentru ştampile, în loc de pâine şi vin pentru cinele de taină familiale. Chiar şi elevilor din clasele primare, în loc de corn şi lapte le vin tuş şi buletine de vot.
Sfântul Petru e uimit de mizeria cu care o parte a clasei politice îi petrece pe bieţii mineri, 12, morţi în Valea Jiului în urma unor explozii subterane repetate. Brusc, ziarele locale ale Văii Jiului s-au umplut de mesaje de condoleanţe pentru familiile ortacilor, venite, evident, de la cerşetorii de voturi, de la aurolacii cu cravată. Câtă mizerie şi câtă ipocrizie. Nici măcar lacrimile îndurerate nu rămân nedizolvate în tuş. Se profită de orice pentru a mai aduce un vot, cu un demonism pios. Probabil unii se roagă de uragane să vină, numai să-şi manifeste ei mila, numai să-şi arate acum coarda sensibilă şi să nu pară că şi-au inventat subiectele sau că s-au scremut de lacrimi, căci da, cred că unii, atât de murdari sunt că plâng cu curu.
Cu toate astea Sfântul Petru ne va da cheia mult aşteptată a normalităţii cândva, compensăm noi prin altele dacă politica ne trage în jos. Ne va da cheia, dar va schimba yala. Doar nu stă normalitatea să ne-aştepte pe noi...

Darie Ducan

2 comentarii:

alexandru dumitriu spunea...

Se pare că doar nenorocirile îi apropie pe politicieni de electorat. Până la această tragedie, lui Traian Băsescu puţin îi păsa de Valea Jiului. Ce să mai vorbim de Tăriceanu - care nu e străin de îngroparea mineritului românescu prin ordonanţa din '97-, Vosganian şi David...
Niciodată nu i-am dispreţuit atât de puternic pe aceşti oportunişti care n-au mişcat un deget pentru Valea Jiului. Poate doar pe cel mijlociu.
Vosganian nu acum trebuia să vină în Valea Jiului, ca să transmită condoleanţe familiilor minerilor decedaţi.
S-a mai dus să-şi dea importanţă şi zmeul-zmeilor Tatulici, "curajosul" de odinioară care îl pălmuia umilitor pe Nicu Ceauşescu - când acesta era încătuşat -, şi, scandalizat de mesajul "reacţionar" al Irisului, îi dădea pe Minculescu şi ceilalţi rockeri la rubrica teveristă moralizatoare "Aşa nu", în 1980...
E foarte trist ce se-ntâmplă.

Darie Ducan spunea...

Alexandru,

Da, de acord cu tine.Ai mare dreptate.