luni, 17 noiembrie 2008

Poeme scrise în tren

Metamorfoză

Mi-au intrat în suflet herghelii de femei.
În ele se ascundeau copiii duşmanilor.
Le ieşeau viitorurile afară prin proasta croială,
Dar vai de ei, dar vai de noi, erau doar drumuri înapoi!

Nu m-a durut nimic până când viitorurile au început
Să mişte din degetul mare, nu m-a durut nimic până când
Unghia s-a retras în ce i-a dat generare.

Iar când le-am atins pe bietele femei
Ele se făceau pe sicriu bulgării mei
Iar când m-au atins eu mă numeam
Drogul veşnic dintre dragoste şi geam.

Sighişoara,17 nov.08



Fuga de arbori

În singurătatea mare,
În singurătatea solemnă ca un cor
Niciun bărbat văduv să nu se-apropie
De un copac în toamna mai mult
Decât la o distanţă de-o piele.

O creangă va recompune carnea pe ea,
O rădăcină se va rade, se va face fină!
Niciodată să nu vorbescă cu scorburile bărbatul,
Niciodată să nu se apropie de copaci,

Când e prea aproape şi prea singur,
Aerul dintre el şi copac se-ncheagă şi e carne.
După un timp îşi vor vorbi doar cu fraze
Mai grele ca umbrele de la topoare.

Sighisoara, 17 nov.08

Ia-mă şi du-mă


Ia-mă şi du-mă
Până unde du-mă
Mai are doar sensul de dumă rusească,
Prelinge-mă şi lasă-mă acolo să curg
Ca poşircă pe barba unui beţiv,
Să nu se ştie de mine şi să devin
Un viciu aliment,
Să fiu iadul necesar,
Ia-mă şi du-mă.

Chiar şi aşa, între pahar şi ficat
Mă voi gândi la tine şi mă voi ruga
Pentru tine,
Între pahar şi ficat.

Sighişoara,17 nov 08

Pleoapa lui Noe

Clipirea lui Noe era de fapt şi urcarea în arcă,
El închidea pleoapa dincolo de noi,
Ne grebla blând înăuntru
Ca pe frunzele încercării de a lua toamna cu el,
Ca pe frunzele încercării de a salva tristeţea,
Ca să mai poată fi speranţă.

Nu-i aşa, iubito, că nu era orb?

Sighişoara, 17 nov.08

Doamnă profesoară de geografie

Doamnă profesoară de geografie
A vinovăţiei,
Ar trebui ca dumneavoastră să ştiţi,
Cu atâtea atlase
Că cele patru puncte cardinale
Sunt camerele inimii mele
Ce explodase!

Sighişoara, 17 nov 08

Contur

Dacă buzele ne sunt nişte margini,
Nişte contururi, gandeşte-te, draga mea,
Când nu vom mai fi
Ce frumos ne vom săruta

Cu contururile noastre,
Vom fi două buze de jur-împrejur,
Vinete foarte de insistenţă!

Rupea, 17 nov 08.

Punctuaţie sacră

Punctele frazei,
Mereu şi mereu
Sunt păstrăvăriile liniştii,
Până şi mimica învaţă,
Pietrele urmează facultăţi de ceaţă.

Atingerile, multe ca nişte sepii
Ne umplu de cerneală
Şi ne murdăresc de salvare.

Hai să discutăm
Despre jos şi înalt
Cu găurile buzunarelor pe unde
Am pierdut harta spre celălalt!

Aruncă nişte peşti, chiar vii, pe masă,
Cu vin voi scrie versuri despre tine,
Vom sta de taină-n nevorbire din nou
Până te vei urca la cer pe coastele peştilor

Şi mie-mi vor creşte araci din stilou...

Rupea, 17 nov 08

Înec

Tu nu observi,
Tu chiar nu observi câtă tristeţe e între noi
Şi câtă apă nenăscătoare,amară?

Că dacă ne înecăm careva nu
Respiraţie gură la gură ar trebui să ne facem,
Ci gară la gară!

Rupea, 17 nov. 08


Note

De-a lungul câmpiei
Plouă direct cu note muzicale,
Pentru că nu e cine să le asculte,
Vor doar să fie do-uri neumplute
Să aibă păsările loc de cuiburi mute.

Se acordează copacii între ei prin lipsă
Cum ajung scaune şi mese şi dulapuri,
Ia un pumn de scrum şi bea, apoi
Şterge-te cu mâneca de ceasuri.

De-a lungul câmpiei căuşului palmei
Fă izvor din nimic în nimic
Apoi pune-l pe-o oră exactă,
Noaptea e extrapolare de dric.

Braşov, 17 nov.08

Scrisoare

Îţi scriu o scrisoare,
Îţi scriu o scrisoare după cum ţi-am zis.
Îţi scriu o scrisoare cu piciorul lui Oedip târâit.

Îţi scriu o scrisoare, da,
Îţi scriu o scrisoare, desigur,
După cum ţi-am promis

Şi ai putea să îmi răspunzi măcar cu ochii lui scoşi.

Braşov, 17 nov.08

Traume

Din dragoste se iese cu picioarele-nainte,
Prin orice parte cu picioarele-nainte,
Fii ghem de picioare pentru fuga oricui,
Priveşte peştii cum sar din oglindă,
Mănâncă-i până constaţi că eşti bun,
Du-te prin lanuri până rămâi coajă
Şi apucă-te apoi să cauti lumea la dinţi

Să vezi cine e cel ce te-a muşcat.

Din dragoste se iese cu picioarele-nainte,
Ce tare ar vrea tărgile să aibă genunchi,
Să facă mai comod amor până la boală,
Fii ghem de picioare dar orizontal
Ieşi din dragoste şi du-te-n grădini,
Du-te departe, acolo unde aproape

Direct tărgile sculate păşesc pe ape!

Sinaia, 17 nov.08

Cina de zăpadă

Zăpadă-am mâncat şapte zile la rând
Şi-n ultima doar paşii pe zăpadă
Şi nu ştiu zăpadă era sau albul ochilor lui Dumnezeu.

Voiam să-l oblig să plângă în mine
Şi şapte zile zăpadă-am mâncat.
Şi-n ultima urme de paşi întâlnind paşi de fată,-am mâncat.

Să-mi cadă bine la melancolie.

Ploieşti, 17 nov.08

Darie Ducan

2 comentarii:

Anonim spunea...

Darie, poemele astea sunt exceptionale. Nu imi vine sa cred ca poti scrie atat de mult odata! Ma uimesti tot mai mult!

Cu deosebit respect si ciuda,
Ioana

Darie Ducan spunea...

ioana,
iti multumesc, dar lamureste ma care ioana esti