sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Percuţia scuipatului

Unul recent care se spune că ar fi şi om şade pe un fotoliu de zvastici şi din icterul minţii sale debitează postsocratisme şi împarte bani după ce îşi spală papilele gustative de fund prezidenţial. Împarte bani asemenui unui câine care s-ar scutura la ieşirea din baltă dar care şi-ar trimite stropii cu direcţie exactă, politică. Ce ne facem că de când acest băţ cu piele care poartă la gât un fel de moară de vânt din pupa prezidenţială există, cultura română e o rezervaţie de artă decadentă şi supradecadentă? Nu ştim în ce măsură îşi iubeşte ţara sa nici măcar ipotetică, pentru că una exactă nu are, el fiind rodul iubirii unui ciorap împuţit în atârnare şi al unei gume de mestecat abandonate de care s-au prins câteva fire de păr, asemeni acelora ce ies din negi. Nu îi cerem să facă un imn pentru ţara sa, dar îi cerem imperativ să nu atace alte ţări mult mai puţin textile decât a sa. Dacă acest sac de oase şi de suluri de hârtie igienică îşi pune mereu în faţă farfuria sa politică şi mănâncă cu gurile găştii sale dreptaşe, să nu ne mirăm că tinde cultura să fie, Doamne iartă-ne pentru exagerare!, mai politizată ca in regimurile totalitare. Mă întreb care ideologie e mai criminală? Cea politică sau cea a proştilor reflexivi? Care scuipat e mai percutant, cel de jigodie sau cel de bou monumental? În care mila îşi face totuşi loc? Acest om ca o jalbă în proţapul mizeriei ne dă sfaturi . Am dori să i se învârtă elicea de la gât şi să zboare sau oare de aceea stă pentru că ea se învârte numai când individul are sex-appeal?
Îngreţoşaţi noi înşine, un grup de oameni oneşti şi de modă veche, chiar bizantină la cât de vizionară e arta pe care o debitează şcolerii plătiţi de Herr Rekent, am dori un lung surghiun pentru el, fie şi în veşnicie, unde acest om şi-ar dori, oriunde, numai să nu-l mai vedem. Şi aşa suntem prea mărunţi şi prea nefilozofi mulţi dintre noi ca să ajungem veşnicia, cel mult s-o încercăm cu degetul din onoarea de a fi contemporani cu acest deşirat furuncul care se-ntreabă orice, dar care în mână, în loc de craniu ţine un teanc de bani şi care se gândeşte de ce să lovească cealaltă mână lăsată liberă ca totuşi să nu zică şeful că n-a aplaudat. Să se ducă! Noi vom regreta că exportul de cultură a fost fără el inferior exportului de cartofi, dar ne vom bucura că măcar aceste poame ale pământului prind rădăcini, dacă nu şi aceste idei aduse de afară. Că aicea n-ai cu cine, domnule, că doar noi suntem un neam de ciobani, nu? Dacă ne ţinem poeţii mari şi morţi în debarale, dacă ne cresc hemoroizii pe hărţi şi filozofii noştri stau nu de-a dreapta Tatălui, ci de-a dreapta tătucului! Dacă trimitem lucrări cu zvastici noi, ca stat, taman în capitala bancherilor evrei! Dacă nu ne mai ajunge ce s-a făcut şi facem din cultura noastră un fel de grupare emo! Dacă mutăm total politica în gândire dar avem totuşi o reţinere să relansăm Garda de Fier! Dacă! Dacă! Şi iară dacă! Toate acestea ne fac pe noi, cetăţeni cinstiţi şi care au învăţat ce-i arta de la nişte băieţi, cam bătrâiori ce-i drept, dar buni la vremea lor, să dorim eliberarea culturii române de sub forţa mărunţişurilor şi a lingăilor care, cum nu le e limba suficient de lungă ca să lingă, şi-au pus şi fundă, să o continue pe traiectoria Intestinului Cultural Român, la care suferim mari crampe şi la care am fi suferit crâmpeie dacă arta era normală. Azi parcă pictăm cu laxative şi ducem să vadă americanii. Sau poate i-am servit cu brânză de burduf înainte, că tot suntem noi neam de ciobani şi acum vrem să dregem busuiocul, nu? În orice caz percuţia scuipatului, mi se comunică acum, a fost votată ca imn naţional al celor fără de ţară, pe care nu-i interesează ţara şi pământul, ci conceptul de ţară, conceptul de pământ. Ei, ia să vedem noi, aceşti no land s man cum se vor îngropa în conceptul de pământ când vor muri şi cum le va arde la căpătâi conceptul de lumânare. Eu unul, noi unii, nu le-o dorim!


Darie Ducan

2 comentarii:

Anonim spunea...

Darie, am auzit poemele citite de tine la cenaclul de marti. Ma bucur ca am dat de blogul tau, altfel nu te puteam gasi. Mi-au placut mult, m-a adus la cenaclu o colega careia ii zisesem ca vreau sa te cunosc. Dar dupa cenaclu tu ai plecat repede si nu ne-am putut cunoaste. Sunt blonda,am 22 de ani si sunt studenta la geografie. Sincer m-ai fascinat. Nu fac eu complimente baietilor dar tu chiar le meriti. Vei primi ceva printr-o colega nu-ti spun ce ca sa fie mister. Te pup!

Irina

Darie Ducan spunea...

Irina,

Ce sa spun. Mersi de aprecieri. Imi place misterul!

Darie.