luni, 27 octombrie 2008

Psalmi in nuce

I



Atârna Dumnezeu în om ca merele coapte de crengile coaste
Şi totuşi nimeni n-a putut să-l atingă. Şi totuşi nimănui nu-i ţinea de hrană.



Ce singurătate! şi-au vorbit oamenii cu ulcerele. Ce gol!
Au vorbit ei cu ulcerele care îşi creaseră timpane.



Atârna Dumnezeu în om şi lăsa o umbră ca o cergă peste sânge
Dar ei mureau de foame deşi el era copt. Dar ei mureau de sete deşi mima ulcioare.



Ce singurătate! au vorbit ulcerele gata să devină deşert,
Au vorbit ulcerele gata să devină tranşee. Ce gol! Ce lipsă!



Şi lipsa cuiva învârtind un măr să-l rupă de pe creangă
E Petru învârtind butucul uşii de la rai.



II



Femeile să vină cu plecarea! Şarpele
Să se screamă să nu-i mai crească aripi, ci ancore,
Să se-oprească spre-a se mai gândi
De merităm să fim doi duşi cu năpârlirile sale!



Din duşuri, când ne spălăm, curge lege,
Spinii i-i smulgem din frunte să ni-i apăsăm în gingiile ştirbe
Ca să strigăm victorioşi: -L-am mâncat!



Atâta Lazăr ne iese din carii şi-atâta duh băltit
Că nu mai avem timp de ordine şi rosturi
Şi mărul muşcat ne ţine înviabilii în dinţi



Ca nişte plăci tombale din ce în ce mai grele.



III



Murdar pe mâini de bani m-am dus şi mi-am iubit iubita!
Am mângâiat-o până când un scaun pentru ea se golise la masă.



Un peşte se zbătea-napoi spre râu, o pâine mai mucegăia-n cuvinte!
Nu ştiu de ce se ferea, nu ştiu de ce începuse să strălucească.



Cu palmele reci ca în păstrăvării, cu sângele curgând îndărăt
Murdar de bani m-am dus şi mi-am iubit iubita,



Am mângâiat-o până s-a şters şi-atunci
Sub ea-am văzut arama cum scormonea ursita!



IV



Întâi au fost toate toamnele lumii.
Apoi am început să mă nasc!
Doamne, sunt cârpă ce-ţi delimitează hotarul
Când vii să baţi ca vânt şi să sapi fântâni în negii zeilor,



Când dai la o parte crusta de pe leproşi
Şi te culci sub ea ca sub velinţă
Vin să-ţi umplu visele cu vindecare
Şi să te sărut pe noapte de culcare.



Vin, Doamne, chiar de mi-ai cere să nu,
Să nu fiu decepţia cuiului ce iese pe cealaltă parte a crucii
Şi e prea rigid, prea fix să se uite-napoi!



Dă-le, Doamne, dă-le şi cuielor ceafă
Şi pe cuie permite altoi!





Darie Ducan

7 comentarii:

Maria spunea...

Extraordinar, Darie, de la Arghezi n-am mai simtit atata nebunie si sfintenie laolalta intr-un psalm! Esti bun, ce mai! Daca n-ai fi nu s-ar vorbi de tine pe ascuns si tacea cand e de zis de bine.

Pregateste-te sa fii marele osandit pentru ca esti cel mai bun din generatia ta si la noi nimeni n-a fost profet in generatia sa!

Anonim spunea...

Interesante poezii...

Anonim spunea...

Poezie pura. Imi place!

Liv spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Liv spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
popescu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
liv spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.