sâmbătă, 18 octombrie 2008

Mântuirea salarială

Se pare că în zilele noastre sintagma "popa prinde peşte" tinde să îşi capete sensul ei propriu, pe lânga cel figurat. Nu prin vreo schimbare a dicţionarelor sau a lexicului, ci prin cădelniţarea unor guşe sindicale ale sfinţeniei aruncate cu furca pe acest pământ. Datorită gogoşilor disperat-electorale ale liberalilor cu săgeată, pardon, cu harpon, căci prind voturi şi s-ar lăsa şi dresaţi pentru ele, mântuirea salarială aruncată asupra profesorilor, s-a trezit şi sindicatul preoţimii că vrea ciolan. Ei, se pare, preoţii, nu mai ţin post, ci doar postelectoral au grija de mântuirea politica a comunităţilor. Nu ştiu de ce imi vine să nu-i plâng deloc pe preoţi, care, cu toate că par evlavioşi şi săraci, evident, şi cinstiţi, au salarii plus venituri extrasalariale aşa de mari, ca daca ar putea să dea fuga în alt secol, cu aceste lefuri şi-ar plăti indulgenţele vieţii actuale. S-ar căi şi s-ar vindeca de toate. Vor majorări, vor dublări. Vor spune rugi mai multe? Dacă nu vor primi aceste majorări vor trece cumva la mahomedanism sau la care sectă va da mai mult? Ce mercenariat mizerabil de tămâie e acesta în care preoţimea se grupează în sindicate şi cere, profitând de sensibilitatea tuturora pentru Dumnezeu, salarii mai mari când, şi aşa prescurile la sate sunt date animalelor din ograda popilor şi toate iau calea stomacului lor precum calea Sinaiului. Desigur că sutanagiii, adică posesorii de sute salariale, vor ţopăi bucuroşi pe după altare şi, drept răsplată vor lipi peste chipurile demodate de sfinţi afişe cu candidaţii de anul acesta. Conu Tăriceanu în mâini cu săgeata liberală ar sta tocmai bine în locul Sfântului Gheorghe, omorând balaurul opoziţiei. Sau Crin Antonescu, din floare se va transfigura în Sfântul Ioan, luând la picior pustia, unde va da probabil de Silviu Prigoană cu o maşină de gunoi care tocmai adună vorbele duse în deşert în ultimii patru ani. Preoţii vor fi un fel de apostoli ai doctrinei cu săgeată, vor omorî diverşi balauri, dar credinţa li se va subţia, de nesătuli ce sunt. Iată că popa prinde peşte, peştele cel mare al guvernării noastre disperate, dar la rândul ei guvernarea îşi aruncă săgeata sau harponul liberal în el, să-l câştige, dacă le va aproba, cumva, mărirea. Aşa că nu se ştie care pe care şi mai ales ce?! Lanţul trofic e închis şi în burta chitului politic e bine. Numai omul de rând, pe care ei nici nu-l vad şi pe care, ca pe-un gard ar fi în stare să lipească afişe, e mereu Iona care se sperie şi de umbra sa. Bau! Măcar de ne-ar da viitorii moguli ai credinţei şi ai indulgenţelor mai multă mântuire, aşa, în loc de mititei şi muştar, tot am răbda-o încă o iarnă.

Darie Ducan

Niciun comentariu: