miercuri, 17 septembrie 2008

Nu plac statuile fiindca sunt sare-n rana

Nu plac statuile viilor, asta inteleg, desi, in unele cazuri, cu greu, dar nu plac nici statuile mortilor vii. Nu e vorba de piesa lui Tolstoi, Cadavru viu, ci de statuia lui I.L.Caragiale din fata TNB. Au luat-o si au mutat-o pe o strada laturalnica unde nu are niciun sens. Se spune ca ar fi trupul lui Lenin si capul lui Caragiale. Si asa de ar fi, asta e parca tot din Caragiale, parca tot din societatea noastra. In locul ei au pus o cruce mare, alba. Cu tot respectul pentru cruce si credinta, dar simbolistica nucii in perete tinde sa fie surclasata de a acestei cruci. Ce are crucea cu teatrul? Logic, nimic, istoric, multe, dar numai de bine nu. Sunt in contrast ideologic. Dar nu e un gest singular, numele salilor de teatre, multe, purtand numele unor dramaturgi romani au fost schimbate cu niste nume oarecare, de obiecte. Teatrul insusi nu se mai numeste I.L.Caragiale. De ce? Cine are interes? Desigur, iar voi fi catalogat drept nationalist si retrograd daca voi spune ca acesta e un gest antinational. Sa fiu, pentru ca e, domnilor. In tara in care ranile dor, cele vechi, de prea actualitate, ele sunt daramate sau mutate. Noi nu mai avem putintica rabdare si cerem frumos si galagios repunerea statuii si a numelor inapoi. Ministrul culturii probabil face bilute din mobilierul nazal si, alaturi de cele ale lui Ion Caramitru vor fi niste poli de mare administratie culturala.

Darie Ducan

29 de comentarii:

Revista LABIRINT spunea...

Ai subliniat foarte exact: ridiculizarea, profanarea reperelor româneşti durabile nu se rezumă numai la un gest singular, ci la o teribilă molimă anti-naţională; evident, cei care blamează asemenea atitudini defăimătoare sunt consideraţi nu doar "reacţionari" - să-mi fie scuzat "argoul" socialist, dar cei care condamnă acum trecutul recent o fac tocmai în maniera repudiată cu atâta însufleţire democratică -, ci paranoici - sau, oricum, suspecţi de ţicneală.
Cât despre intervenţiile acelui derizoriu liv... N-are sens să le iei în serios. Uite care este ultima lui performanţă gazetărească notabilă - de ieri sau de azi, n-am reţinut:

Prefabricate Vest se pregateste de vanzare

Actionarii producatorului de materiale de constructii Prefabricate Vest din Bucuresti pregatesc vanzarea companiei, iar valoarea in jurul careia se vor purta discutiile ar putea depasi 80 mil. euro, au declarat surse din piata materialelor de constructii.
"Actionarii Prefabricate Vest intentioneaza sa vanda compania si au mandatat deja firma Capital Invest sa se ocupe de tranzactie. Sunt interesate de achizitie mai multe fonduri de investitii, dar si companii straine din domeniul materialelor de constructie", au spus sursele citate.

Radu Momanu, partener in cadrul Capital Invest, a declarat ca nu da detalii despre tranzactiile in care firma pe care o conduce este implicata.

In acelasi timp, directorul de marketing al Prefabricate Vest, Florin Ispas, a negat ca firma ar fi de vanzare.

"Nu am informatii ca s-ar vinde Prefabricate Vest. Daca ar fi asa, as fi printre primii care ar afla. Ne viziteaza foarte multa lume, multi isi manifesta dorinta de a cumpara, dar asta nu inseamna ca vindem", a adaugat el.

Actionarii firmei au anuntat in iulie ca Prefabricate Vest se va diviza in patru companii, Prefabricate Vest SA si alte trei firme, carora le va transfera o parte din patrimoniu si activitatile de dezvoltare imobiliara, antreprenoriat si productia de materiale de constructii. Prefabricate Vest Bucuresti este controlata de firma Vestco Industries, care detine 90% din actiunile producatorului de materiale de constructii. Vestco Industries este detinuta, in proportie de 99,9%, de Viorel Ion.

Compania detine in Bucuresti o fabrica de produse din BCA si o unitate de productie a pavelelor si bordurilor si a realizat in 2007 o cifra de afaceri de 48,3 mil. euro si un profit net de 8,2 mil. euro."

Ăsta este Liv. Atâta poate. Şi atunci, trebuie înţeles şi, pe undeva, chiar compătimit. Cine ştie?, poate s-o fi visat cândva vreun mare eseist şi acum, complexatul, suferă că nu poate depăşi pragul minor al ştirilor. Pe aici ar putea fi explicaţia plauzibilă a înverşunării sale - care, în primul şi-n primul rând, pe el îl afectează, cred că sistemul lui nervos e vraişte. Frustrarea te demobilizează şi aşa apar livizii de glorie imposibilă.

Cu multă preţuire,
Acelaşi Dumitriu

Liv spunea...

Dacă ai fi avut cunoştinţele elementare despre presa economică, ai fi ştiut că tranzacţiile sau ştirile despre companii scoase la vânzare sînt printre cele mai importante şi mai greu de făcut. Sînt puţini jurnalişti economici care pot scrie aşa ceva, chiar dacă ţie, în inocenţa ta, ţi se pare uşor. Diferenţa dintre cunoştinţele noastre şi discernământul fiecăruia dintre noi este atât de mare la capitolul ăsta, încât chiar devin derizoriu dacă intru în polemici cu tine. E ca şi cum m-aş certa pe teme literare cu, la un pahar de coniac Unirea, cu Dorel.

Cu un deceniu în urmă, la primele conferinţe de presă la care am participat, o femeie trecută şi plină de zel, se aşeza întotdeauna în primul rînd şi era prima care punea întrebări vorbitorilor. "Bună ziua, sînt Niculina Garici de la Jurnalul Afacerilor şi vreau să vă întreb dacă...". Nu ştiam mare lucru despre meseria asta, dar Niculina mi-a atras atenţia. Am căutat pe la chioşcuri Jurnalul Afacerilor şi nu l-am găsit. Nimeni nu ştia de el. M-am gîndit că poate o fi vreo revistă exclusivistă, cu circuit închis. Am aflat puţin mai tîrziu că Jurnalul Afacerilor nu există şi că Niculina este o femeie tristă, care nu are nici o legătură cu presa. Venea la conferinţe pentru mîncarea de după.

Azi am căutat pe internet informaţii despre Revista Labirint. Este din categoria Jurnalului Afacerilor. Nu există! Este un simplu blog, cu nume de revistă. Putei, la fel de bine, să-l numeşti "Trustul Labirint", sau "Concernul Labirint".

Am căutat şi informaţii despre tine, dar google, săracu, nu prea ţi-a aflat gloria. Şi-atunci, mă-ntreb de ce stau să-mi pierd timpul cu un nimeni de la o revistă inexistentă şi mă gîndesc dacă nu cumva eşti tot o creaţie nesărată a micului Darie.

Darie Ducan spunea...

Alexandru Dumitriu,
Cainii latra caravana trece. Desigur ca ai dreptate. Numai bine. Cum ai spus ceva, cum latra!

Darie Ducan spunea...

Alexandru Dumitriu,
Cainii latra caravana trece. Desigur ca ai dreptate. Numai bine. Cum ai spus ceva, cum latra!

Liv spunea...

Darie, care caravană? Plină cu ce? Cu o revistă inexistentă şi câteva cărţulii stupide pe care nu le-a citit nimeni?

Liv spunea...

Şi, dacă tot ai căutat pe net despre ceea ce fac, n-ai găsit şi chestii de genul ăsta?

http://www.protv.ro/stiri/social/cel-mai-bogat-roman-iosif-constantin-dragan-se-arata-la-fata.html

Revista LABIRINT spunea...

Iartă-mă, Darie Ducan, că îi voi răspunde aici lui liv, dar asemenea indivizi trebuie să primească odată şi-odată ce caută. Nu e greu deloc să le fie îndeplinită dorinţa. Aşadar:

Frustrate Liv,
Fii sincer: dumneata chiar o faci pe prostul? Sigur? Mie aşa mi s-a părut... Hai, recunoaşte! Totuşi, te mai întreb o dată; Nu? Să fie cum zici tu... Dacă te răzgândeşti, anunţă-mă!

Redusule liv - nu interpreta greşit, mă refer la prenumele-ţi redus -,
Ideea era alta: dumneata eşti prezent prin presă mai mult cu ştiri economice - domeniu unde te descurci de minune şi te simţi ca peştele-n apă, este?! Ei, lasă, lasă modestia! În fine, treaba ta. Ce vreau eu să-ţi spun: la capitolul eseistică, eşti zero. Adică nu eşti. Să-ţi intre bine-n cap! Când o să fie publicat vreun eseu care să-ţi poarte faimoasa semnătură - fie şi numai în reviste obscure, "inexistente" - da, precum Labirint, ţi-am dejucat replica previzibilă, de altfel tu însuţi poţi fi dejucat cu lejeritate, ca un fel de ofsaid intelectual -, mai stăm de vorbă. Până atunci, nu văd de ce l-ai mai critica pe Darie Ducan - care nu scrie ştiri economice.

"Sînt puţini jurnalişti economici care pot scrie aşa ceva, (...)" Hait! Evident, tot ce faci dumneata e dificil, fabulos, superior şi aşa mai departe. Cam la fel pretind şi Don Juanii închipuiţi; că sunt foarte puţini bărbaţi asemenea lor, cărora nici o lady nu le rezistă. Dar ei, prăpădiţii, n-au niciodată noroc.

Continuăm. Era şi culmea, tivilichiule - te aştept câteva minute să consulţi DEX-ul, poate te dumireşti... Ai verificat? Reiau atunci: era şi culmea, tivilichiule - hai, că poţi pronunţa mai bine de-atât -, ca revista să se afirme prematur, de la numărul 0... Ar fi trebuit să intuieşti asta. Ce, un livid respingător e considerat impotent de la prima întâlnire, când practic, nu se întâmpla nimic?! Bineînţeles că nu...

În altă ordine de idei, faptul - măreţ - că ai realizat un material cu Constantin Drăgan nu prea e semnificativ dacă nu adaugi şi izbânda unui meritoriu premiu III într-a cincea, golul de pomină cu-a patra C, sărutul pe obraz al Roxanei, de la B...
livule parşivule, livule ostentativule,
Şi eu mă pot lăuda cu multe interviuri de durată. Şi cu nişte cărţi. Dar n-o fac. Ştii de ce? Pentru că numai cei îngrijoraţi de iminenţa ratării îşi clamează exasperant palmaresul - nici asta n-a fost cu direcţie, pe cuvânt!, pur şi simplu te-ai nimerit pe traiectorie, dar trece dacă sari pe călcâie -, declinându-şi în gura mare anonimatul. E firesc, până la urmă au şi ei orgoliul lor de intelectuali costelivi. Trebuie lăsaţi, din când în când, să-şi aducă singuri două-trei elogii, ca să n-o ia razna. Na, că fudulia controlată poate preveni sminteala! N-are sens să-i contrazici pe aceşti pasibili de alienare. Pentru ce să le compromiţi artificiala satisfacţie?! Nu merită şi ei oare câteva momente de prea-mărire?
Deci, bravos, acronimule de-o livră! Eşti bun!

În ce priveşte revista mea, stai dumneata liniştit, chiar în primul număr vei găsi nişte semnături prestigioase. Şi, într-un final, va deveni o revistă cu acte în regulă; va avea şi ISSN, va avea şi un colectiv redacţional, va fi difuzată... Deocamdată, este la începutul începuturilor - şi n-am susţinut altceva. Dar cum pe dumneata te deranjează orice demers cultural - chiar atât de rău te afectează iniţiativele altora? -, n-are sens să mai insist.

Mai departe. Te oripilează postările pe acest blog. La fel, despre blogul meu, ai concluzionat remisiv - o indulgenţă curioasă, pentru că puteai mai mult de-atât, pariez pe-o privatizare şi-un faliment - că n-ar fi altceva decât o porcărie - şi e foarte posibil să ai dreptate, deşi... Totuşi, de ce - aici s-ar cuveni câteva sărutări de mâini doamnei - intri pe aceste bloguri dacă sunt aşa cum sunt? Nu te uiţi la tine, economicule? Care e problema ta? Ce grijă te... încearcă pe la spate? N-ai priceput dumneata că numai prostul moare, regulat, de grija altuia?

Încă un lucru, inferiorule birjar: te-ai gândit că poate ar fi totuşi cazul să încerci şi cu o femeie?! S-ar putea să ai parte de nişte revelaţii uimitoare şi s-ajungi la concluzia că onania nu e plăcerea supremă a vieţii, ci doar o banală mânărie.

Dacă doreşti să mai iei, nu e nici o problemă, mă conformez. Te aştept pe blogul meu - nu de alta, dar eu, pe aceşti mărunţi băgători de seamă, incapabili să înţeleagă esenţa dialogului civilizat, nu îi menajez - aşa cum procedează poetul Darie Ducan - şi, dacă aş continua să-ţi dau aici, stricăm reputaţia acestui blog.
Încă o dată, îmi cer scuze pentru postarea răspunsului aici, dar aici s-a cerut.

Se subînţelege, acest text e un pamflet şi trebuie considerat ca atare.

Liv spunea...

Tinere, n-o să-ţi răspund pe blogul tău. Mă uitam acum, ai vreo 7-8 posturi, şi fiecare are zero comentarii. Cum aş putea să stric chiar eu armonia? Vrei să apară pe bloguri că liv a rupt tăcerea?

Nu mă mai contrazic cu tine, pentru că ai început cu jigniri mîrlaneşti.

Dacă într-adevăr ai scris cîteva cărţi, eşti pierdut. Nu te cunoaşte nimeni, şi asta e grav. De Patapievici s-a auzit fulgerător, după "Cerul văzut prin lentilă".

Eu intru pe blogul ăsta pentru oameni de genul anonimului deştept, al lui Popescu sau Er!n. Mai intru pentru că mă amuză şi pentru că mi se pare interesant spectacolul megalomaniei unui om fără talent. Intru pentru că îmi place, în definitiv.

Revista Labirint, blogul Labirint sau cum vrei tu să-l numesc, e slab. Foarte slab.

Apropo, să fac mîine dimineaţa un drum la OSIM, sau ai apuct să-ţi înscrii, ca marcă, fiţuica electronică.

congratulation!! spunea...

Revista labirint,

Tare de tot!! Nici nu mai conteaza ce ti-a raspuns Liv dupa...

Anonim spunea...

Liv, devi tot mai ridicol pe zi ce trece! Darie e..."un om fără talent"? Vai, vai, vai, până unde poate duce răutatea!

liv spunea...

Am uitat să te întreb, cam pe unde ai publicat interviurile alea "de durată"? În Flacăra lui Adrian Păunescu, pe care o citesc doar moşii nostalgici care asistă la partidele de şah din Cişmigiu? În România Mare? În Tricolorul? Că nu reuşesc să găsesc textele pe net.

Am găsit în schimb o cărţulie, pe care ai publicat-o la o editură, Akademos Art, despre care aflu şi eu cu ocazia asta. Şi care editură, după cum am găsit pe site-ul Ministerului Finanţelor, a avut o cifră de afaceri, în 2007, de 90.000 de euro. Ca să înţelegi nivelul, Humanitas a avut de 43 de ori mai mult. Cînd o să-mi arăţi un interviu al tău publicat într-o revistă serioasă, sau o carte apărută la Humanitas, Polirom, Corint, Rao sau alte cîteva de calibrul ăsta, mai stăm de vorbă. Pînă atunci, cred că marele tău succes în materie de scris este faptul că le-am alocat textelor tale un sfert de oră din timpul meu.

(Să nu mai spui "îmi cer scuze", că nu ţi le ceri ţie. Le ceri altora, nu?)

Liv spunea...

Am găsit, în sfîrşit, un mare interviu făcut de tine, cu două mari personalităţi: Alexandru Dumitriu, autor al volumului de proza "De vorba cu mine si cu Valea Jiului", aparut in 2005 la editura "Realitatea" din Bucuresti.

Acum îţi dau dreptate. Eşti mare, dar nu la fel de mare ca Valea Jiului.

Anonim spunea...

Liv, tu nu ai chiar nici un pic de ruşine?

liv spunea...

n-am.

Revista LABIRINT spunea...

Îţi mulţumesc pentru sprijin, bunule samarinean! Chiar dacă eşti atât de săritor, eu, din păcate, spre ruşinea mea, n-am cum să-ţi întorc serviciul, ca să fim chit; oricât de mult aş vrea, nu mă pot duce în locul tău acolo unde eşti trimis tot mai des în ultima vreme. Uite, îmi cer şi scuze, dar nu pot să te ajut! Sper că, totuşi, eşti parolist şi o să te ţii de promisiune, deşi eu nu-ţi pot suplini prezenţa acolo unde eşti trimis! Ai timp să ajungi şi la OSIM şi să semnezi condica acolo, unde îţi faci veacul, nu-i aşa?

Am reţinut eu greşit sau domnul Patapievici este un model pentru dumneata? Dacă da, atunci m-am liniştit; înseamnă că faci parte din categoria minunată şi nobilă a celor care, într-o viaţă anterioară, s-au trezit unii peste alţii, claie peste grămadă, în Caracal. Ai citit nuvela istorică "Alexandru Lăpuşneanul"? Sau, 'telectual cum te dai, ai trecut direct la marii clasici Patapievici, Liiceanu, Pleşu? Ei, nu contează; în nuvela respectivă, voi, caii verzi cu zvastică de pe pereţi, aveţi parte de-o descriere nemaipomenită - pe care, iartă-mă, dar nu mi-o amintesc exact: nu ştiu cum, da' mulţi... Sau ceva asemănător.

Nu m-am considerat niciodată "mare" sau cum mai vrei dumneata să mă gratulezi. Dimpotrivă. Am precizat existenţa acelor cărţi - cărora nici măcar nu le-am pomenit titlurile - ca să îţi demonstrez că mai au şi alţii argumente - poate valabile, poate nu, asta alţii vor decide.

Cât despre încercarea de mişto, trebuie să-ţi spun că "a sta de vorbă" nu înseamnă neapărat "a intervieva". Nu crezi? E un schepsis pe care l-ai omis. Tot aşa cum "a înjura" nu coincide cu "a polemiza". Şi tot aşa cum "eseist" n-are nimic în comun cu "ziarist economic".

Da, ţi-am remarcat frustrarea şi meschinăria! Le ai! Urmează să şi confirmi!

Am impresia că acest, să-i spunem, dialog poate continua la nesfârşit. Mă simt în postura tenismanului invincibil, arogant, care serveşte numai aşi, adversarul nefiind în stare să returneze măcar un serviciu ca lumea. Şi dacă o mai face, când şi când, spre mirarea copiilor de mingi plictisiţi şi a arbitrului şi mai plictisit, doar ridică mingea la fileu, pentru încă un punct câştigător.

Îţi mulţumesc că ai alocat textelor mele un sfert de oră. Vezi cât de norocos eşti? Ai avut parte şi de un sfert academic pe ziua de azi, musiu Iancu - dumneata ai spus că sunt mare, bine, nu ca Valea Jiului, de acord, dar, orişicum, nu da înapoi acum, cântăreşte-ţi mai bine cuvintele pe viitor, nu te mai lăsa învins de propriile-ţi arme; fii mai prudent, fii mai econom cu laudele, altădată! Doar eşti unul dintre acei economi de calibru, nu? Sau m-am înşelat?
În altă ordine de idei, acest generos sfert academic ar putea fi interpretat şi altfel: cum este să nu ţi se tragă clapa?! Sau ţi s-a tras?! Ţi s-a tras, nene... Să nu te miri de unde ţi se poate trage! Oricând, cu punctualitate!

Încă un lucru, apropos de ultima mărturisire a lui liv (secul "n-am"). La începutul anilor '30, un grup... avangardist, din care făceau parte şi Geo Bogza şi Baranga, a lansat o revistă - pe numele ei, trimiteţi copiii să ia nişte zahăr, "p..."
(liv, ai putea specula treaba asta, corelând-o cu Labirintul!). Un fel de revistă a vorbei. Şi băieţii ăştia i-au trimis un exemplar şi lui Nicolae Iorga. Numai că au adăugat şi următorul calambur: "- Ai? N-ai!". Aşa şi liv al nostru...

Evident, pamflet...

Revista LABIRINT spunea...

Am uitat:
"îmi cer scuze" este greşit?
Păi, bine, dom' Iancu, dar dumneata, ca ziarist economic ce eşti, baţi la uşa patronului tău şi îi spui, plin de sictir: "Dau demisia?" sau "Îmi dau demisia?" Sau eşti dat afară şi gata?

Darie Ducan spunea...

Alexandru Dumitriu,

Incep sa vad prin propsti ca prin sticla proaspat spalata. Stiri economice...publicisti economici...e buna asta,cam cum ar fi prozatori de cifre...
in fine, nu ma mai complic, nu am timp de fraieri si frustrati.

Tu esti un om talentat si te pretuiesc.

Revista LABIRINT spunea...

Am înţeles mesajul. Şi reciproca e foarte valabilă.
Nu vreau să mai scriu decât un singur lucru: acest liv moralist şi-a dezvăluit fără să vrea principiile sale deplorabile atunci când, luat de val, a "contestat" o editură unde am publicat, pe criteriul elitist că n-ar fi cunoscută. Practic, micul economic a dovedit că nu e cu nimic mai presus de acei snobi care dau şi câte un milion pentru nişte tricouri din acelaşi bumbac ordinar, interesaţi doar de etichetă... Asta contează cu adevărat, amice? Atunci, poate Humanitas ar trebuit redenumită. Ce zici de Nike? Sună bine? Deci din ăsta eşti, livule... Păi, atunci, totul e clar. După logica ta penibilă, editura îl face pe autor. Nicidecum conţinutul. Valoarea se verifică prin renumele editurii... Îţi spun fără nici o răutate: degeaba o faci pe grozavul, pe marele erudit care intră pe acest blog doar pentru amuzament dacă asta îţi este gândirea. Auzi la el, editura îl face pe autor! Lăsând pamfletul la o parte, în locul tău, mi-ar fi ruşine să mă mai dau în spectacol. Eşti gata compromis şi nu ai cum să mai ripostezi, snobule semidoct!
Liv, caz clasat.

Liv spunea...

Tinere, repet, nu se spune "îmi cer scuze". O să înveţi cu timpul. Nu e greu. Trebuie doar să fii atent.

În altă ordine de idei, nu editura îl face pe autor, dar o editură mare are un minim de exigenţă. Humanitas publică destui români, la fel şi Polirom. Deci nu poţi spune că nu au deschidere către literatura autohtonă. O editură mică, în schimb, are pretenţii mult mai mici de la cel pe care-l publică.

În rest, acelaşi refren. Dacă te critică cineva e frustrat sau nu se pricepe. Nu iei în calcul că e posibil să aibă şi dreptate. Sînt bloguri bune, unele excepţionale. Există blogul abjectu.weblog.ro, al unui tip de la ziarul Adevărul, care are vreo 4-5 texte care, după părerea mea, ar avea loc în orice antologie de proză scurtă românească. Pe ăla de ce nu sînt invidios? De ce nu sînt frustrat cînd citesc şi recitesc cu plăcere ce scrie? Mai există blogul lui Iulian Enache, ziarist la Cotidianul. E un blog bun, nu ca al lui Abjectu', dar e interesant. În cazul ăsta, de ce nu mă copleşesc frustrările? Şi mai am exemple.

Spre deosebire de tine, eu nu încerc să jignesc omul. Vorbesc doar despre ceea ce scrii, pentru că dacă ţi-ai asumat apariţia într-un spaţiu public, cum e internetul, trebuie să ai un minim de inteligenţă şi să înţelegi că lumea te mai poate şi critica.

Intră pe blogul tînărului Păunescu şi-o să vezi că e lăudat. Dar de cine?

Tu poţi să încerci să jigneşti cît vrei ("birjarule", "snobule", "frustratule" etc.) Nu mă deranjează. Toate astea nu fac "Revista Labirint" mai valoroasă şi nici poemele lui Darie mai puţin stîngace.

Apropo, dacă spui că pregăteşti nume grele pentru primul număr al revistei, să ne aşteptăm cumva şi la un interviu cu marele Florin Condurăţeanu?

Liv spunea...

Am văzut că ai, în Revista Labirint, un interviu de mare calibru. Nicolae Dragoş, poet. Uite că ai dreptate. Sînt semidoct. Nu auzisem de el, prins cu literatura asta jalnică, americană şi britanică. Aşa că m-am rugat tot de google să-mi spună ceva despre poet. Şi uite ce-am găsit:

http://209.85.135.104/search?q=cache:SSHO3M2xZKUJ:www.livenews.ro/stire/lingai-de-neuitat-art181.aspx+nicolae+dragos&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=ro

Liv spunea...

Uite, "revistă labirint", citeşte textul ăsta, care mi se pare cea mai valoroasă scriere, din punct de vedere literar, pe care am citit-o vreodată pe un blog românesc:

http://abjectu.weblog.ro/2007-10-09/198355/tampoane-parfumate---da%27-de-bagat-in-nas---.html

Şi tu vii în numărul zero al revistei cu interviuri cu dinozauri, cu fosile...

liv spunea...

Citat din Revista Labirint: "De aceea, revista are prevăzut un obiectiv cât se poate de clar: reabilitarea României contemporane. În măsura posibilităţilor. Asta urmăresc şi asta va constitui totodată şi direcţia obligatorie a publicaţiei, de la care Labirintul nu va da deloc înapoi. Ţara reprezintă prioritatea mea irevocabilă".

Domnu' Dumitriu, ai încercat mai întîi la psihiatrie?

Oricum, o să dorm mult mai liniştit de azi încolo, cînd ştiu că cineva se luptă pentru salvarea ţării.

Un fost coleg de liceu, prin anul II de facultate, a luat-o razna. Se credea Iisus. L-au internat la spitalul de la Pucioasa, dar după vreo lună şi-au dat seama că acolo tratamentul e prea slab pentru schizofrenia lui. Şi l-au mutat la Bucureşti, la Obregia. Dacă la Pucioasa era în largul lui şi se simţea ca acasa, ca-n Bethleem, ca-n Cana Galileea, la Bucureşti era agitat, nervos, şi voia să plece cît mai repede. Doctorii nu pricepeau ce e cu el. După ce au cercetat mai atent problema, au înţeles ce îl deranja pe fostul meu coleg. În spitalul Obregia MAI EXISTA ÎNCĂ UN NEBUN CARE SE CREDEA IISUS...

Revista LABIRINT spunea...

Liv, poate n-ai înţeles ce înseamnă caz clasat; ţi-ai tăiat singur microfonul deconspirându-ţi limitele. Nu prea mai eşti auzit.

Sunt însă mirat să descopăr că, de la o vreme, eşti cam pudic. Nu te prinde. Pe blogul "tânărului Păunescu" ai alte atitudini - de exemplu, un acrostih care îţi surprinde foarte bine gena de birjar autentic. Te-am luat mai tare tocmai pentru că ştiam ce poţi. Dar ai devenit băieţel acum. Pe când şi mireasă?

Nu ştii nimic despre poetul Nicolae Dragoş. Te rezumi la preluarea unei mizerii neîntemeiate şi atâta tot. Ca şi cum lumea te-ar judeca numai după o singură sursă. În fine, dacă dumneata, ziaristule economic, crezi că aşa se procedează, să fii sanitar!

Tu nu vezi că mătur cu tine pe jos? Nu-ţi dai seama că eşti jalnic? Nu realizezi că nu faci faţă pamfletului? Chiar îţi convine această repetată minimalizare de care ai parte? Eu mă angajez să-ţi mai dau, nu e nici o problemă. Pentru că n-ai argumente!

Poate îl rogi pe google - apropos, am văzut că dumneata încă ai prieteni imaginari, ca anonim deştept, popescu etc pe care îi invoci din senin, apropos de ţicneală - să-ţi arate şi cine eşti tu. Ştii tu mai bine la ce mă refer, apropos de ţicneală. Eu te ştiu foarte bine. Şi, spre deosebire de tine, nu apelez la google ca să mă lumineze. Nici nu bănuieşti câte ştiu despre tine - uite, chiar ai putea asocia treaba asta cu poanta christică!

Încă o dată, definitiv: liv, caz clasat. Poţi să mă jigneşti mai departe, eu cedez.

Deşi, stai, nu cred că eşti clasat. Dar deja asta e o sentinţă care mă depăşeşte. Ştii tu mai bine.

Liv spunea...

Cum rămîne cu salvatu' ţării?

Liv spunea...

Revista e extrem de proastă. Mai bine zis, e penibilă. Dacă te hazardezi s-o pui pe hîrtie, o să dai faliment.

PS: Am întrebat doi critici literari dac-au auzit de tine. Eşti discret. Nu ştiau nimic.

Liv spunea...

Domnu' Dumitriu,
mă gândeam aşa: dacă tu ştii multe şi nebănuite despre mine, iar eu nu ştiu absolut nimic despre tine, în afara faptului că ai gusturi literare jalnice, că eşti nostalgic comunist şi că ai o revistă slabă şi plicticoasă, nu înseamnă că sînt mult mai cunoscut decît tine? Nu înseamnă, cumva, că, la vîrsta şi la activitatea ta literar-artistică, n-ai reuşit să faci mare lucru?

Darie Ducan spunea...

Nicolae Dragos e un om de talent,un om valoros.

Darie Ducan spunea...

Unii traiesc din linsul ranilor lor.

Liv spunea...

E un anonim, Nicolae Dragoş.